23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialWashington Post: Kim Jong-un a băgat Coreea de Nord în clubul puterilor...

Washington Post: Kim Jong-un a băgat Coreea de Nord în clubul puterilor nucleare

Liderul de la Phenian este nervos şi avertizează Seulul şi Washingtonul. Exerciţiile militare ale celor doi aliaţi, prevăzute pentru această săptămână, irită puternic regimul lui Kim Jong-un.

Coreea de Nord a pus în gardă SUA că nu fac decât să toarne gaz peste foc cu aceste manevre militare comune care au început luni. Avertisment care intervine pe fondul tensiunilor crescânde dintre Washington şi Phenian.

Exerciţii militare provocatoare

Manevrele militare anuale, numite Ulchi Freedom Guardian (UFG), prevăd ca zeci de mii de soldaţi să se antreneze pentru protejarea Coreii de Sud  contra unui atac nord-coreean. În ochii Phenianului, ele sunt repetarea provocatoare a invaziei propriului teritoriu şi în fiecare an lansează ameninţarea cu represalii militare.

Departamentul de Stat american a precizat că operaţiunea UFG, care datează din 1976 şi este fondată în principal pe simulări pe calculatoare, va avea loc cum a fost prevăzută. Surse sud-coreene au precizat însă că cei doi aliaţi studiază abandonarea proiectului iniţial de desfăşurare a două portavioane în apropiere de peninsulă, având în vedere actuala situaţie, „mai gravă ca niciodată“.  Phenianul a testat în iulie două rachete balistice intercontinentale (ICBM), care, potrivit experţilor, ar putea lovi o bună parte a continentului american. Ca reacţie, preşedintele Donald Trump a ameninţat că va declanşa „foc şi furie“ asupra Coreii de Nord. Phenianul a replicat promiţând că va lansa o salvă de rachete asupra insulei Guam, în apropierea teritoriului american. Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a pus proiectul în aşteptare, dar a prevenit că executarea lui nu depinde decât de comportamentul Washingtonului.

Calmarea jocului

În pofida uşoarei detensionări din ultimele zile, problema îndiguirii capacităţii distructive a Coreii de Nord rămâne. După zile de tensiuni şi declaraţii incendiare, atât Phenianul, cât şi Washingtonul doresc, aparent, să calmeze jocul, cel puţin pentru moment. Kim Jong-un declara, la 15 august, că „va observa încă puţin comportamentul idiot şi stupid al yankeilor“ înainte de a lua o decizie privind eventuala lansare a patru rachete „pentru a trece prin foc“ insula Guam, teritoriu american în Pacific.

Tonul a fost, de asemenea, mai măsurat şi în sânul administraţiei americane, unde secretarul Apărării, James Mattis, şi secretarul de Stat, Rex Tillerson, într-un editorial publicat în Wall Street Journal, au afirmat că SUA „nu vizează“ o schimbare de regim la Phenian sau accelerarea reunificării peninsulei coreene.

„Washington Post“ precizează, citând surse ale serviciilor secrete, că Phenianul posedă un stoc mare de arme nucleare compacte, care ar putea arma rachetele ţării, inclusiv noile sale rachete balistice intercontinentale capabile să lovească SUA. Potrivit unui raport, Nordul are un număr necunoscut de arme nucleare, posibil 60, şi este clar că fereastra pentru denuclearizarea Coreii de Nord pe cale diplomatică sau prin forţă s-a închis. „Programul Nuke al Coreii de Nord este mult mai sofisticat decât s-a estimat. Acum este vorba de un arsenal nuclear serios, care ameninţă  regiunea şi SUA continentale.“

Media anglo-saxonă relevă că, sub unghi politico-militar, pentru Beijing, Coreea de Nord a avut multă vreme funcţia de „perturbator cronic“, destinat să capteze atenţia strategică a SUA, Coreii de Sud şi Japoniei, în timp ce China şi-a văzut liniştită de modernizarea militară.

Phenianul colaborează cu regimul Assad în domeniul armelor chimice

Două transporturi nord-coreene către o agenţie guvernamentală siriană, responsabilă de programul cu armament chimic al ţării, au fost interceptate în ultimele şase luni. Dezvăluirea este inclusă într-un raport confidenţial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat de Reuters şi citat de mediafax.ro.

Raportul de 37 de pagini aparţine unui grup de experţi independenţi şi a fost prezentat Consiliului de Securitate al ONU la începutul acestei luni. Documentul nu oferă însă detalii cu privire la momentul în care cele două transporturi au avut loc. «Grupul investighează cooperarea ilegală dintre Siria şi Coreea de Nord în domeniul rachetelor balistice, arme convenţionale şi al substanţelor chimice interzise», au scris experţii. «Două state membre au interzis transporturile destinate Siriei. Un alt stat membru a informat grupul că are motive să creadă că mărfurile fac parte dintr-un contract KOMID cu Siria», adaugă raportul. KOMID este Corporaţia pentru Dezvoltarea Minelor din Coreea şi a fost inclusă pe lista neagră de către Consiliul de Securitate al ONU în 2009. KOMID a fost descrisă ca principalul dealer şi exportator de rachete balistice şi arme convenţionale în folosul Phenianului.

Experţii ONU au declarat că activităţile între Siria şi Coreea de Nord, pe care le investigau, au inclus cooperarea în domeniul programelor cu rachete din Siria şi întreţinerea şi repararea sistemelor de apărare antiaeriene ale regimului de la Damasc.

 

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă