Comisia Europeană a trimis României trei avize motivate în domeniile transportului și mediului, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, potrivit Agerpres.
În domeniul transportului, Comisia Europeană a somat mai multe state membre, inclusiv România, să transpună integral normele privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi (Directiva 2014/94/UE). Grecia, Irlanda, Malta, Polonia, România, Slovenia și Regatul Unit au acum la dispoziție două luni pentru a-și îndeplini obligațiile care le revin în temeiul directivei. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la acest caz.
Pe de altă parte, Comisia Europeană avertizează că patru centrale industriale din România nu au încă un certificat care garantează că emisiile lor în aer nu depășesc limiteze impuse de legislația UE (Directiva 2010/75/EU) și în Consecință executivul comunitar a trimis autorităților române o nouă scrisoare de notificare oficială.
În plus, Comisia a decis să trimită României o scrisoare de notificare oficială pentru eșecul său în a adopta măsuri care să respecte decizia Curții Europene de Justiție cu privire la reziduurile miniere (cazul C-104/15).
În data de 21 iulie 2016, Curtea a decis în favoarea Comisiei și a declarat că România nu a adoptat măsuri adecvate pentru a evita poluarea mediului din cauza particulelor de praf ridicate/antrenate de vânt din iazul de decantare Boșneag, aparținând exploatării miniere Moldomin Moldova Nouă.
Conform directivei 2006/21/EC, statele membre trebuie să se asigure că deșeurile miniere sunt gestionate fără a pune în pericol sănătatea umană sau să afecteze mediul. Directiva interzice abandonarea deșeurilor miniere. În plus, operatorul trebuie să ia măsuri adecvate pentru a evita sau reduce praful sau emisiile de gaze. Dacă România nu va lua măsuri în termen de două luni, Comisia ar putea deferi România Curții Europene de Justiție, caz în care riscă să plătească amenzi.