13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCombaterea atacurilor cibernetice a devenit prioritate pe agenda G7

Combaterea atacurilor cibernetice a devenit prioritate pe agenda G7

Miniștrii de finanțe ai țărilor din G7 și-au concentrat atenția asupra securității informatice, sâmbătă, la Bari, sud-estul Italiei.

Subiectul era deja pe agenda reuniunii în timp ce un val masiv de atacuri informatice a lovit 99 de țări. „Am căzut de acord asupra a numeroase probleme, inclusiv în privința combaterii  crimelor cibernetice, care sunt, din nefericire, de actualitate”, a declarat ministrul italian al Finanțelor, Pier Carlo Padoan.

Miniștrii de finanțe din G7 vor anunța o cooperare întărită în lupta înpotriva piratajului informatic, SUA și Regatul Unit fiind însărcinate să alcătuiască un grup de lucru pentru a pune la punct o strategie internațională de prevenție.

Riscul prezentat de atacurile informatice pentru economiile și sistemele financiare ale celor șapte țări cele mai bogate de pe planetă se afla deja pe agenda reuniunii când un val de atacuri cibernetice simultane a lovit vineri aproape 100 de țări, dereglând grav serviciile publice și instituții administrative. Unul dintre subiectele reuniunii a fost lupta împotriva evaziunii fiscale, care a luat amploare mai ales în urma politicilor de austeritate.

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă