10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCOLUMBIA. Rebelii FARC și-au făcut partid și au intrat oficial pe scena...

COLUMBIA. Rebelii FARC și-au făcut partid și au intrat oficial pe scena politică

Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) şi-au lansat partidul cu doar şase zile înainte de sosirea Papei Francisc la Bogota, transmite News.ro.

Lansarea formaţiunii politice are loc după semnarea din noiembrie 2016 a unui acord politic istoric cu autorităţile guvernamentale, care a pus capăt celor peste cinci decenii de conflict armat din Columbia, transmite DPA.

”În viitor, cuvântul va fi cea mai puternică armă a noastră. Vrem să construim o nouă ţară împreună cu voi. O naţiune în care nimeni nu este persecutat sau ucis pentru că gândeşte diferit”, a declarat comandantul FARC, Rodrigo London, cunoscut drept Timochenko, în faţa a mii de susţinători din Bogota.

Aproximativ 1.200 de delegaţi s-au adunat săptămâna aceasta la primul congres al FARC pentru a discuta tranziţia formaţiunii de gherilă spre un partid politic, după ce rebelii şi-au predat armele şi au semnat un acord de pace cu guvernanţii Columbiei.

Rebelii au schimbat denumirea grupării în Forţele Alternative Comunitare Revoluţionare, păstrând în acelaşi timp acronimul FARC, și au renunţat la cele două puşti de pe logo în schimbul unui trandafir roşu, simbol al politicilor de stânga promovate de FARC în Columbia.

În conformitate cu acordul de pace, FARC va primi în perioada 2018-2022 zece locuri în Congresul Naţional.

Peste 260.000 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 60.000 au dispărut în urma celor 53 de ani de război continuu cu gherilele extremiste din Columbia, potrivit News.ro.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă