16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCNN: Guvernul american ar fi interceptat convorbirile fostului şef de campanie al...

CNN: Guvernul american ar fi interceptat convorbirile fostului şef de campanie al lui Donald Trump

 

Investigatorii americani ar fi interceptat convorbirile lui Paul Manafort, fostul şef de campanie al lui Donald Trump, atât înainte, cât și după alegerile prezidențiale, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti secrete, au declarat surse, pentru CNN, informează Mediafax.

Interceptarea Guvernului american a continuat până la începutul lui 2017. O parte din datele adunate de serviciile secrete includ informaţii care au trezit suspiciuni în rândul investigatorilor, potrivit cărora Manafort ar fi încurajat ajutorul ruşilor în cadrul campaniei. Două dintre cele trei surse ale postului CNN au avertizat, însă, că probele nu ar fi fost concluzive.

Echipa procurorului special Robert Mueller, care conduce investigaţia în privinţa implicării Rusiei în alegerile americane, a oferit detalii în privinţa acestor schimburi de informaţii.

O hotărâre judecătorească secretă emisă de un tribunal ce se ocupă de Actul de Supraveghere al Serviciilor de Informaţii (FISA) a fost demarată după ce Manafort a devenit subiectul unei investigaţii a FBI-ului ce a început în 2014. Aceasta s-a axat pe activitatea unor firme de consultanţă ale Washingtonului penru fostul partid conducător al Ucrainei, conform surselor CNN.

Supravegherea a fost întreruptă pe parcursul anului 2016 din cauza lipsei de dovezi. FBI-ul a reluat apoi supravegherea după ce a obţinut un nou mandat din partea FISA ce s-a extins până la începutul lui 2017.

Manafort a acuzat investigaţiile ca fiind motivate politic şi a reiterat că nu a a lucrat niciodată pentru a promova interesele Rusiei. Documente obţinute de Associated Press demonstrează însă că legăturile acestuia cu Rusia au fost mai apropiate decît s-ar fi dezvăluit iniţial.

Sean Spicer, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, a declarat că Manafort „a avut un rol limitat pentru o perioadă scurtă de timp” în cadrul campaniei prezidenţiale din SUA.

Casa Albă a refuzat să comenteze informaţiile făcute publice de către postul CNN.

Cele mai citite

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă