14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialChung Yoo-ra, fiica principalei suspecte în scandalul de corupție din Coreea...

Chung Yoo-ra, fiica principalei suspecte în scandalul de corupție din Coreea de Sud, a fost arestată în Danemarca

Autorităţile daneze au anunţat luni dimineaţă că au arestat-o pe Chung Yoo-ra (20 de ani), fiica principalei suspecte în scandalul de corupţie care a zguduit în ultimele luni Coreea de Sud şi a dus la proteste de amploare pentru demiterea șefei statului, Park Geun-hye.

Tânăra Chung a fost arestată în localitatea daneză Aalborg, pe baza unui mandat emis de autorităţile sud-coreene, care vor să determine rolul jucat în activităţile de corupţie întreprinse de mama sa – Choi Soon-sil.

Procurorii sud-coreeni încearcă să determine dacă Choi Soon-sil s-a folosit de relaţia personală cu preşedintele demis Park Geun-hye pentru a forţa marile companii să doneze sume importante pentru organizaţia ei caritabilă, printre care se numără donaţii masive primite de la Samsung. Choi Soon-sil a utilizat aceste donaţii în scop personal, achitând inclusiv cursurile de călărie ale fiicei sale, Chung Yoo-ra.

Choi este acuzată că ar fi intervenit în deciziile guvernamentale luate de șefa statului, deşi aceasta nu deţine nicio poziţie în structura de conducere. Presa sud-coreeană a descoperit că Choi a avut acces la mai multe documente secrete şi chiar i-a editat unul dintre cele mai celebre discursuri ale lui Park.

Legăturile dintre Choi Soon-sil şi Park Geun-hye i-au determinat pe parlamentarii sud-coreeni să voteze la începutul lunii decembrie pentru demiterea liderului de la Seul. Implicarea preşedintelui în cazul de corupţie a dus la paralizarea activităţii guvernamentale şi a generat proteste săptămânale cu zeci de mii de participanţi.

Chung Yoo-ra urma cursuri de echitaţie în Germania în momentul arestării mamei sale din Seul. Imediat după ce autorităţile sud-coreene au emis un mandat de arestare pe numele său, tânăra competitoare s-a îndreptat spre Danemarca. Autorităţile daneze au pus-o sub inculpare pe Chung pentru şedere ilegală în localitatea Aalborg.

”Vom solicita o extrădare de urgenţă a lui Chung”, a declarat comisarul general al poliţiei sud-coreene, Lee Chul-sung.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...
Ultima oră
Pe aceeași temă