13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCel puţin 38 de morţi după ciocnirea unui autobuz cu o autocisternă...

Cel puţin 38 de morţi după ciocnirea unui autobuz cu o autocisternă în Afganistan

Cel puţin 38 de persoane au murit iar alte 28 au fost rănite după ce un autobuz şi o autocisternă au intrat în coliziune, pe o şosea din Afganistan, informează Reuters citată de Mediafax.

Incidentul a avut loc pe o şosea care leagă capitala afgană Kabul de provincia Zabul şi merge mai departe până în provincia Kandahar.

Ghulam Jilani Farahi, şeful adjunct al poliţiei din provincia Zabul, a declarat că autorităţile au putut identifica numai şase corpuri, pentru că restul au ars complet în urma exploziei izbucnite după coliziunea dintre cele două vehicule.

Farahi a mai precizat că printre victime se numără şi mai multe femei şi copii, la bordul autobuzului aflându-se peste 60 de persoane.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....
Ultima oră
Pe aceeași temă