15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCel puțin 135 de morți în urma exploziei unei cisterne cu petrol

Cel puțin 135 de morți în urma exploziei unei cisterne cu petrol

Cel puțin 135 de persoane adunate în jurul unei cisterne cu petrol care s-a răsturnat în estul Pakistanului au murit după ce aceasta a luat foc și a explodat, au anunțat duminică poliția și echipele de intervenție, citate de agențiile internaționale de presă.

Tragedia s-a produs în timp ce numeroși pakistanezi se aflau pe drum pentru a-și vizita familiile cu ocazia festivităților de Eid-el-Fitr, mare sărbătoare musulmană care marchează sfârșitul lunii sacre a Ramadanului.

Cisterna s-a răsturnat în orașul Bahawalpur din cauza vitezei, după care a explodat în timp ce localnicii începuseră să adune petrolul care se scurgea din vehicul, a precizat pentru agenția DPA, citată de Agerpres, un oficial al poliției, Shafiq Ali.

După explozie, echipele de intervenție au găsit cel puțin 123 de cadavre, unele dintre ele fiind carbonizate până la neidentificare, a spus purtătoarea de cuvânt a serviciului local de salvare, Deeba Shahnaz.

Alte 90 de persoane primesc îngrijiri medicale în Spitalul Victoria din oraș, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Potrivit unui oficial local, peste 100 de persoane ar fi fost rănite. 

Printre persoanele decedate și rănite se numără și copii, potrivit medicilor.

Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă