20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCazul Bodnariu, dezbătut în Parlamentul European

Cazul Bodnariu, dezbătut în Parlamentul European

Cazul familiei Bodnariu din Norvegia, dar și sistemul de protecție a copilului din acest stat vor fi dezbătute peste trei săptămâni în Parlamentul European (PE), în condițiile în care, joi, s-au finalizat procedurile prin care 42 de europarlamentari din mai multe țări au solicitat acest lucru. 

Potrivit unui comunicat de joi al eurodeputatului PNL Daniel Buda, citat de Mediafax, urmează să fie identificate și mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină când se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoţionale minorilor sau părinţilor. ”Cetăţenii români trebuie să fie protejaţi indiferent de ţara în care se află şi indiferent de religia pe care o au, orice discriminare fiind, de altfel, interzisă de normele de drept internaţional, iar reprezentanţii autorităţilor publice la nivel naţional şi european trebuie să facă tot ceea ce este necesar în acest sens. Joi s-au finalizat procedurile prin care 42 de europarlamentari, proveniţi de la toate grupurile politice și din mai multe țări, au solicitat dezbaterea cazului Bodnariu din Norvegia în PE, această dezbatere urmând să aibă loc în circa trei săptămâni. De asemenea, urmează să fie dezbătute şi, în acelaşi timp, să fie identificate mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină când se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoţionale minorilor sau părinţilor”, a spus Buda.

Citeşte şi: Cazul familiei Bodnariu: Ce a cerut comisia de parlamentari români, aflată în Norvegia, autorităţilor

El a susținut că niciun sistem juridic nu poate justifica luarea unui copil de numai trei luni ”de la sânul mamei fără să existe date sau indicii temeinice că dezvoltarea acestuia ar fi afectată în baza unei simple decizii administrative, sub pretexte ţinute departe de ochii opiniei publice”.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia – Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire, în 12 ianuarie, cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, anunța MAE, care preciza că minorii vor putea fi vizitaţi de consul. Partea norvegiană a dat asigurări că există “garanţii proceasule pentru părinţi” şi a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuţie aspecte de natură religioasă, fapt confirmat şi de familie.

În atenţia Ministerului Afacerilor Externe şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) se află, în prezent, şapte cazuri ale unor familii de cetățeni români ai căror copii, în total 16, au fost preluați de autoritățile norvegiene. Astfel, în ultimii cinci ani, în afara cazului Bodnariu, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte şase cazuri ale unor familii de cetățeni români, care s-au soluționat, în cinci cazuri prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor români rezidenţi în Norvegia.

Printre aceste cazuri este şi cel al familiei Nan. Dumitru şi Mihaela Nan, originari din Maramureş, care s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani, au rămas fără cei doi copii în octombrie 2015, când aceştia au fost preluaţi de serviciul de protecţie a copilului – Barnevernet şi plasaţi într-o familie surogat. Soţii Nan au fost atunci chemaţi la poliţie, interogaţi şi, în final, anunţaţi de angajaţi de la protecţia copilului că le-au fost luaţi copiii, pe motiv că sunt bătuţi. Acuzaţiile ar fi pornit de la faptul că fetiţa familiei Nan a spus că a fost bătută, aceasta fiind filmată, fără ca familia să ştie, când se juca şi răspundea unor întrebări despre părinţii săi.

În perioada 20-22 ianuarie o delegație de parlamentari, condusă de deputatul Mircea Dolha şi din care fac parte deputaţii Mircea Lubanovici, Maria Grecea şi Ovidiu Iane și senatorii Titus Corlățean, Ben-Oni Ardelean și Marian Vasiliev face o vizită în Norvegia pentru a întreprinde “demersuri politice pentru susţinerea reîntregirii familiilor de români ai căror copii au fost preluați de Serviciul local norvegian de protecție a copilului”. În programul delegaţiei sunt incluse convorbiri cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale, ai unor comisii ale Parlamentului norvegian și cu reprezentanți ai comunității românești din Norvegia.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă