7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialCastro, Xi Jinping şi Rohani îndeamnă la cooperare în cadrul summitului ONU...

Castro, Xi Jinping şi Rohani îndeamnă la cooperare în cadrul summitului ONU dedicat dezvoltării

 Preşedinţii cubanez Raul Castro, chinez Xi Jinping şi iranian Hassan Rowhani au îndemnat la cooperare în vederea dezvoltării mondiale, în cadrul summitului ONU de sâmbătă, relatează DPA în pagina electronică.

Liderii lumii au susţinut discursuri, în cea de a doua zi a unui summit la nivel înalt dedicat examinării unui set de obiective ale dezvoltării mondiale – adoptate vineri – care urmează să fie atinse până în 2030.

Rohani a subliniat importanţa protejării mediului ca o cale de luptă împotriva terorismului, îndemnând totodată la cooperare regională.

"Teroriştii au tendinţa să se extindă şi să prospere în regiuni care sunt afectate de penurii şi devastate de catastrofe de mediu. Ei se revarsă cu uşurinţă peste frontiere, ca ceaţa", a spus Rohani.

"Grupările teroriste zdrobesc obiectivele unei dezvoltări sustenabile, iar continuarea acestei situaţii conduce la mai multă sărăcie şi la distrugerea mediului", a adăugat el.

Xi Jinping, care a vorbit la ONU pentru prima dată, a spus că este necesară o dezvoltare echitabilă, în vederea abordării cauzelor adânci ale crizelor care afectează lumea.

"Este necesar să ne ataşăm de dezvoltare ca de o cale de acces universală, deoarece numai prin dezvoltare putem să soluţionăm cauzele adânci ale conflictelor, să apărăm drepturile fundamentale ale persoanelor şi să răspundem speranţei arzătoare a popoarelor noastre la un viitor mai bun", a declarat el.

Preşedintele chinez a îndemnat la o dezvoltare echitabilă, bazată pe inovaţie, subliniind însă că este necesară o abordare a unor "responsabilităţi comune, dar diferite", deoarece ţările au capacităţi diferite de a se dezvolta.

El a anunţat că China va crea un fond în valoare de două miliarde de dolari pentru ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare în atingerea acestor noi obiective de dezvoltare şi că va investi în total 12 miliarde de dolari în cele mai puţin dezvoltate ţări până în 2030.

Raul Castro, care s-a adresat tot pentru prima dată ONU, a îndemnat la anularea embargoului american impus ţării sale şi a pledat pentru crarea unei noi infrastructuri financiare în vederea asistării ţărilor în curs de dezvoltare.

El i-a îndemnat pe liderii lumii să schimbe actualul peisaj economic internaţional prin soluţionarea problemelor datoriei, construirea unei noi arhitecturi financiare şi încetarea deţinerii "monopolului asupra tehnologiei şi cunoaşterii" de către ţările dezvoltate.

Preşedintele cubanez a salutat restabilirea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, dar a deplâns sancţiunile economice aflate în continuare în vigoare.

"Blocada economică, comercială şi financiară impusă Cubei persistă de o jumătate de secol, provocând pagube şi dificultăţi poporului cubanez", a subliniat el.

Castro a notat că, în pofida sancţiunilor, Cuba a înregstrat progrese şi că o oferit un ajutor financiar limitat altor ţări în curs de dezvoltare, pe care va continua să-l acorde.

"Nu ar trebui să denunţăm niciodată onoarea, solidaritatea umană şi dreptatea socială, deoarece aceste convingeri sunt adânc înrădăcinate în societatea noastră socialistă", a spus el.

Raul Castro a preluat oficial preşedinţia insulei Caraibe de la fratele său mai în vârstă, Fidel Castro, în urma unor probleme de sănătate, în 2008.

Castro, Rohani şi Xi Jinping urmează să suţină discursuri şi miercuri, în cadrul dezbaterii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, care marchează 70 de ani de existenţă. Preşedinţii american Barack Obama şi rus Vladimir Putin se vor afla şi ei printre liderii lumii care vor lua cuvântul pe 30 septembrie.

Cele mai citite

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă