10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCasa Albă respinge acuzaţiile ministrului nord-coreean de Externe

Casa Albă respinge acuzaţiile ministrului nord-coreean de Externe

Casa Albă a respins luni declaraţia ministrului nord-coreean de Externe, potrivit căruia SUA au declarat război Phenianului, catalogându-le drept “absurde”, informează News.ro.

Totodată, Pentagonul a cerut statului comunist să pună capăt provocărilor. “În cazul în care Coreea de Nord nu încetează acţiunile provocatoare, ştiţi, ne vom asigura că îi vom oferi preşedintelui opţiuni pentru a se ocupa de Coreea de Nord”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul Robert Manning.

Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU a avertizat că “discuţiile înflăcărate pot duce la confuzii în comunicare fatale”. “Singura soluţie la acest lucru este o soluţie politică”, a adăugat el.  

Șeful diplomației nord-coreene Ri Yong-Ho a declarat luni, la New York, că președintele american Donald Trump a 'declarat război' țării sale și că Phenianul își rezervă dreptul de a lua contramăsuri, inclusiv prin doborârea de bombardiere strategice americane chiar dacă acestea nu se află în spațiul aerian nord-coreean, conform Agerpres.

Toată lumea ar trebui să-și amintească clar că Statele Unite au declarat primele război țării noastre', le-a spus ministrul de externe Ri Yong-Ho jurnaliștilor la New York, unde a participat la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU.

'Din moment ce Statele Unite au declarat război țării noastre, avem tot dreptul de a lua contramăsuri, inclusiv doborârea de bombardiere strategice americane chiar și atunci când acestea nu se află în spațiul nostru aerian', a declarat șeful diplomației nord-coreene.

Sâmbătă, bombardiere americane au zburat în apropierea coastelor Coreei de Nord pentru a transmite un "mesaj clar" Phenianului, ale cărui provocări și ambiții nucleare au declanșat furia președintelui Donald Trump, a informat Pentagonul.

Escalada verbală între președintele american și liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a atins un nou vârf la sfârșitul săptămânii trecute când Donald Trump a afirmat despre liderul de la Phenian că este un 'nebun', în timp ce regimul nord-coreean a anunțat posibilitatea de a efectua un test nuclear în Oceanul Pacific.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă