13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBulgaria stă mai bine ca România la raportul pe Justiție

Bulgaria stă mai bine ca România la raportul pe Justiție

Premierul bulgar Boiko Borisov a apreciat că ţara sa se află ”în faţa României din nou”, referindu-se la raportul Comisiei Europene (CE) cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).  "Ne vom îndeplini angajamentele. Puteţi observa că suntem în faţa României din nou. Sunt convins că, până la sfârşitul lui 2018, vom face tot ceea ce vrea CE să facem. Sunt optimist. La Bruxelles, ei sunt convinşi că tot ceea ce trebuie să facem se va face”, a declarat premierul bulgar.

Borisov a mai declarat că a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Frans Timmermans şi că acesta i-a spus că Bulgaria a înregistrat progrese din mai încoace. ”Acest raport este foate obiectiv şi mulţumesc Comisiei Europene şi experţilor care au lucrat la el”, a declarat joi, vicepremierul bulgar însărcinat cu Reforma Justiţiei şi Afacerile Externe Ekaterina Zaharieva.

”Nu se fac recomandări noi, s-au înregistrat progrese mari”, a adăugat ea în cursul unei vizite de lucru în Kuwait, salutând raportul MCV prezentat de Comisie.

Planul de acţiune bulgar prevede însă o continuare a mai multor foi de parcurs până la sfârşitul lui 2018, a precizat ea.

”Nu ne-am aşteptat niciun moment ca Mecanismul să se încheie anul acesta”, a declarat vicepremierul.

”Este clar că dacă vom continua ritmul reformelor este absolut posibil şi realist ca Mecanismul să se încheie până la sfârşitul mandatului acestei Comisii”, a apreciat Zaharieva.

”Acum lucrurile ţin de noi”, a subliniat ea. 

În raportul ei anual cu privire la justiţie, publicat miercuri, Comisia Europeană (CE) a avertizat Bucureştiul cu privire la riscul unei involuţii, catalogând problema independenţei judiciare drept o ”sursă de îngrijorări persistente”.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă