19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialBulgaria și România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen

Bulgaria și România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen

Bulgaria și România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen și ar trebui admise fără întârziere, a afirmat vineri la Sofia Hans van Baalen, președintele partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), transmite BTA, citată de Agerpres.

Hans van Baalen, care a luat parte la o conferință internațională a liberalilor din Balcani, a apreciat în același context că Bulgaria este gata să intre în zona euro și că țările din Balcanii de vest ar trebui să fie acceptate în Uniunea Europeană.

În cadrul conferinței, găzduită de formațiunea etnicilor turci din Bulgaria, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, participanții și-au exprimat preocuparea în legătură cu ascensiunea naționalismului și a atitudinilor radicale în Europa.

Zilele naționalismului s-au încheiat și acesta nu mai are niciun viitor, a dat asigurări fostul președinte al partidului ALDE, Graham Watson.

La conferința de la Sofia au fost invitați lideri ai partidelor liberale din Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă