16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBilanţul busculadei de lângă Mecca a crescut la 769 de morţi şi...

Bilanţul busculadei de lângă Mecca a crescut la 769 de morţi şi 934 de răniţi

Bilanţul busculadei care a avut loc joi, în timpul pelerinajului anual de la Mecca, a ajuns la 769 de morţi şi 934 de răniţi, a anunţat sâmbătă ministrul saudit al Sănătăţii Khalid al-Falih, relatează Reuters în pagina electronică, potrivit mediafax.

Un bilanţ anterior, de joi, anunţa 717 morţi şi 863 de răniţi.

Arabia Saudită a afirmat că drama a fost provocată în parte de nerespectarea de către pelerini a consemnelor de securitate, ceea ce a provocat indignarea inamicului său declarat, Iranul, în contextul în care numeroşi cetăţeni din această ţară au murit în busculadă.

Cel mai mare dezastru din istoria pelerinajului la Mecca a avut loc joi, când două grupuri mari de pelerini au ajuns împreună într-o intersecţie, la Mina, la doar câţiva kilometri de Mecca.

"Ultimele statistici, de până în acest moment, indică 769 de morţi. Este vorba despre o creştere cu 52 (de morţi) faţă de bilanţul anterior", a declarat al-Falih într-o conferinţă de presă.

"Sunt persoane care au murit în diverse spitale" de la tragedieîncoace, a precizat ministrul, adăugând că 934 de persoane au fost rănite.

Iranul şiit, care este implicat într-o serie de războaie prin procură în ţări arabe din jurul regatului sunnit, a anunţat că cel puţin 136 de iranieni se află printre victime, ceea ce a declanşat, vineri, proteste şi furie în Republica islamică.

Peste 300 de iranieni sunt daţi dispăruţi, inclusiv fostul ambasador în Liban Lebanon Ghazanfar Roknabadi, potrivit agenţiei FARS.

"Vom îndemna tribunalele şi mediile internaţionale să înceapă judecarea saudiţilor pentru crime împotriva pelerinilor", a ameninţat procurorul general iranian Ebrahim Raisi, citat de agenţia studenţească ISNA sâmbătă.

"Aceasta nu este incompetenţă, este crimă", a declarat Raisi pentru postul de stat IRIB.

Protejarea vizitatorilor moscheilor din oraşele sfinte Mecca şi Medina este un pilon al legitimităţii familiei regale saudite, iar regele poartă titlul de "custodele celor două sanctuare".

Demnitarul religios saudit cu cel mai înalt rang, marele muftiu Abdulaziz Al al-Sheikh, i-a transmis într-o intervenţie televizată prinţului moştenitor Mohammed bin Nayef că nu consideră autorităţile responsabile de dezastru.

Al al-Sheikh a părut, de asemenea, să respingă cricile din străinătate la adresa regatului ca motivate de "invidie".

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...
Ultima oră
Pe aceeași temă