11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialBanca Centrală Europeană a confirmat existenţa unui plan care ar putea facilita...

Banca Centrală Europeană a confirmat existenţa unui plan care ar putea facilita mutarea sediilor băncilor britanice în UE în contextul Brexit

Banca Centrală Europeană a confirmat, miercuri, existenţa unui plan care ar facilita procedura de autorizare a băncilor britanice care îşi vor muta sediile în ţări din zona euro în contextul Brexit, informează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

"Avem modele interne, iar rolul ar fi acomodarea noilor entităţi. Va exista o perioadă de tranziţie în care noi entităţi din zona euro ar putea utiliza modele interne care nu au fost aprobate încă de BCE. Perioada de tranziţie va înceta imediat ce va fi aprobată sau respinsă solicitarea unei bănci", a confirmat miercuri Sabine Lautenschlaeger, un membru al Consiliului de administraţie al BCE.

O astfel de situaţie riscă să accelereze planurile băncilor cu sedii centrale în Marea Britanie de a se muta în spaţiul Uniunii Europene după Brexit. Ar urma să fie avantajate oraşe precum Frankfurt, Paris, Luxemburg şi Dublin, în detrimentul Londrei.

Grupul de servicii financiare Goldman Sachs va începe transferul a sute de locuri de muncă din Londra înainte de finalizarea negocierilor Marii Britanii cu Uniunea Europeană, în cadrul unui plan de urgenţă aplicat în contextul Brexit.

Publicaţia germană Handelsblatt a relatat în ianuarie că grupul de servicii financiare Goldman Sachs analizează posibilitatea reducerii la jumătate a numărului locurilor de muncă din Marea Britanie. Practic, 3.000 de locuri de muncă ar urma să fie transferate în Varşovia, Frankfurt şi New York, în contextul ieşirii Marii Britanii din UE. La rândul său, Axel Weber, preşedintele grupului bancar elveţian UBS, declara în ianuarie că "aproximativ 1.000" dintre cele 5.000 de locuri de muncă pe care compania le are în Londra ar putea fi afectate de Brexit. Tot în ianuarie, Banca HSBC a anunţat intenţia de a transfera aproximativ 1.000 de angajaţi de la Londra la Paris, după ce Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...
Ultima oră
Pe aceeași temă