13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAtacatorul de la Marsilia avea pașaport tunisian

Atacatorul de la Marsilia avea pașaport tunisian

Bărbatul care a înjunghiat mortal, duminică, două femei în gara Saint-Charles din Marsilia avea pașaport tunisian, a declarat luni procurorul antiterorism al Franței, Francois Molins, relatează DPA citată de Agerpres.

El a prezentat pașaportul poliției din Lyon când a fost arestat pe 29 septembrie, sub suspiciunea de jaf, a spus Molins, adăugând că anchetatorii verifică în prezent autenticitatea pașaportului.

Atacatorul, a cărei identitate nu a fost dezvăluită de poliția franceză, a fost împușcat mortal la scurt timp după atac de militari ai operațiunii Sentinelle, instituită după atentatele din ianuarie 2015.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 13:45 (11:45 GMT), iar agresorul ar fi strigat 'Allah Akbar', conform unei surse apropiate anchetei, investigatorii privilegiind pista teroristă.

Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat atentatul.

Victimele sunt două femei, de 20, respectiv 21 de ani. Cele două erau verișoare și una dintre ele era studentă în Marsilia, a relatat presa locală.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...
Ultima oră
Pe aceeași temă