14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAproximativ 49 de protestatari au fost reținuți în Turcia în timpul manifestațiilor...

Aproximativ 49 de protestatari au fost reținuți în Turcia în timpul manifestațiilor faţă de referendumul din 16 aprilie

Aproximativ 49 de persoane au fost reținute, marți, în timpul protestelor din Turcia împotriva rezultatului referendumului care i-a acordat președintelui Recep Erdogan prerogative extinse, potrivit Mediafax.

Dumină seara, localnicii din mai multe cartiere din oraşul turc Istanbul au izbit cu putere oale şi tigăi, în timp ce stăteau la ferestrele locuinţelor lor, într-o formă de protest tradiţională faţă de rezultatele referendumului. 

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99,95% din voturi, 25 de milioane de cetăţeni turci (51,3%) s-au pronunţat în favoarea sistemului prezidenţial, iar 23,7 milioane (48,7%) împotrivă. Dar cele mai mari oraşe din Turcia, inclusiv Istanbul, au votat însă ”nu” în cadrul referendumului care a avut loc dumincă.

Comisia Europeană a solicitat, marţi, Turciei să investigheze ”presupusele nereguli” care ar fi avut loc în cadrul referendumului pentru creşterea puterilor executive ale preşedintelui turc. Reprezentanţi OSCE şi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au stabilit că referendumul din Turcia privind introducerea sistemului prezidenţial s-a desfăşurat în condiţii inechitabile şi nu s-a ridicat la nivelul standardelor Consiliului Europei.

 

 

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă