Numărul migranților minori sosiți singuri în regiunea franceză Calais (nord), în speranța de a trece în Anglia, a crescut mai mult de două ori în decurs de trei luni, ajungând la sfârșitul lui august aproape la 900, ”dintre care cel mai tânăr nu are decât 10 ani”, a anunțat marți asociația ”France terre d’asile”, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Un recensământ efectuat la sfârșitul lui august de către organizația neguvernamentală a permis identificarea a ”861 de minori străini izolați în Calais”, față de 343 reperați la începutul lunii mai, potrivit unui comunicat. Printre ei, ”627 trăiesc în taberele ‘Junglei din Calais’ (un imens bidonville situat în apropiere de Calais), 202 sunt la Centrul de primire provizorie și 32 sunt cazați la Centrul pentru femei”, potrivit asociației.
Creșterea puternică a numărului de minori este ”proporțională cu creșterea numărului de migranți prezenți în taberele din Calais (aproape 9.000 în prezent), afirmă organizația.
Pe baza acestei cifre, superioară celei prezentate de autorități, care estimau la 6.900 populația ”Junglei din Calais” la jumătatea lunii august, minorii izolați, ”majoritatea originari din Sudan, Afganistan, Eritreea și Etiopia”, reprezintă ”10% din populația de migranți din Calais”, a subliniat organizația, care consideră ”urgentă găsirea de răspunsuri adecvate”.