12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAMNISTIE în Cuba înaintea vizitei Papei Francisc

AMNISTIE în Cuba înaintea vizitei Papei Francisc

Havana a hotărât să amnistieze 3.522 de deţinuţi. Decizia vine cu o săptămână înaintea vizitei pe insulă a Papei Francisc, informează cotidianul oficial cubanez Granma, preluat de MediafaxConsiliul de Stat al Cubei eliberase deja aproximativ 3.000 de deţinuţi înaintea vizitei lui Benedict al XVI-lea, în 2012, şi aproximativ trei sute la o lună după cea a lui Ioan-Paul al II-lea, în anul 1998.

Măsură ţine cont de “natura faptelor pentru care ei au fost condamnaţi, de comportamentul lor în închisoare, de timpul pedepsei deja scurs şi de sănătatea lor“, a transmis cotidianul Granma. În afară de câteva “excepţii umanitare“, sunt reţinuţi în închisoare autorii de crime, violuri, acte de pedofilie, trafic de droguri, violenţe şi ameninţări la securitatea statului. Această decizie va intra în vigoare în şaptezeci şi două de ore.

Autorităţile nu au publicat cifrele privind numărul deţinuţilor de pe insulă din anul 2012. La acea vreme, populaţia din închisoare era estimată la 57.000 de persoane în două centre de detenţie. Printre beneficiarii acestei aministii se numără deţinuţi cu vârste de peste 60 de ani sau mai mici de 20 de ani fără antecedente penale, bolnavi cronici, femei, cei pentru care regimul de libertate condiţionată se încheie în 2016 şi străini, cărora ţara le garantează extrădarea.

După ani de tensiuni puternice, relaţiile între Biserică şi autorităţile cubaneze s-au relaxat în anii 2000, în urma vizitei Papei Ioan-Paul al II-lea. În 2010, cardinalul Jaime Ortega, şeful Bisericii cubaneze, a condus o mediere decisivă pentru eliberarea disidenţilor, deschizând un dialog cu autorităţile, care nu a mai fost de atunci întrerupt.

După eliberarea celor 53 de prizonieri în cadrul dezgheţării relaţiilor dintre Cuba şi SUA, nu mai există oficial deţinuţi politici în închisorile din ţară.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă