Doctrina Obama reprezintă un angajament la realism, adică o strategie pesimistă care caută constant maximizarea autointeresului, care în practică se traduce prin reticenţa utilizării forţei militare. Ceea ce Putin a profitat impunându-se pe scena mondială.
Pasivitatea Administraţiei Obama a fost utilizată de Vladimir Putin pentru a face din Rusia un actor internaţional care nu poate fi ignorat. Acest leadership american „low cost“ extern este foarte popular sau cel puţin confortabil pentru americani, deși aceste acţiuni minimale au avut un cost crescut pentru reputaţia SUA ca „naţiune indispensabilă“ într-o lume cu mai puţină ordine și mai mult haos.
Noul președinte american, indiferent care va fi după scrutinul din 8 noiembrie, va moșteni o ordine de securitate globală într-o stare de ruină avansată. În pofida bunelor intenţii, cei opt ani de mandat al lui Barack Obama lasă America în faţa unei lumi care este net mai violentă și instabilă decât în ziua când a preluat funcţia. Adversari ca Rusia, China și Iran s-au întărit periculos. Aliaţii au pierdut încrederea în susţinerea americană. Disuasiunea extinsă care a subscris la stabilitatea și prosperitatea internaţională după Al Doilea Război Mondial se diluează în ritm accelerat. Fie că ar fi printr-o eroare de calcul sau de concepţie, riscul marelui conflict al puterilor este astăzi mult mai ridicat decât în orice moment din ultimele trei decenii.
Oprirea acestei deteriorări a situaţiei va trebui să devină o „prioritate urgentă“ pentru cel care va intra în Biroul Oval la 20 ianuarie. O preocupare specială domnește printre amicii și inamicii SUA în ce privește intenţiile viitorului comandant-șef al armatelor SUA. Lumea nu mai are mult de așteptat răspunsul. Puterile revizioniste își vor accentua eforturile vizând minarea fundamentelor puterii americane și dezmembrarea sistemului mondial condus de americani.
La rândul lor, aliaţii își vor schimba reperele, recurgând la un spectru de auto-asistenţă a subiecţilor care minează interesele americane, de destabilizare a războaielor prin procură (armamentul Arabiei Saudite pentru jihadiștii sunniţi din Siria), pentru reorientarea adversarilor americani (președintele filipinez s-a aruncat în braţele Chinei). Cât mai durează până la ridicarea la orizont a armelor nucleare saudite, se întreabă New York Times.
Evitarea fatidicii „zilei judecăţii“ trebuie să se afle printre sarcinile cele mai urgente ale viitorului președinte american. Ceea ce înseamnă acţiune rapidă pentru a distinge noua Administraţie de cea a lui Obama și de modificare a dinamicii, din ce în ce mai distructivă din ultimii ani. Chiar dacă noul președinte elaborează politici pentru regiuni specifice din lume, el sau ea trebuie să caute oportunităţi pentru semnalarea unei corecţii de traiectorie globală care să se concentreze pe ABC-ul strategiei superputerii pe care Obama fie a neglijat-o, fie a abreviat-o în detrimentul establishmentului american și al leadershipului, al asigurării constante a disuasiunii credibile de către adversari. Gama de măsuri pe care viitorul președinte le-ar putea lua pentru proiectarea rapidă a puterii americane renăscute este lungă. Printre care anunţarea în discursul inaugural a intenţiei de a lucra în strânsă coordonare cu Congresul, pentru a pune capăt ideii sechestrării și creșterii cheltuielilor de apărare la niveluri suficiente pentru a răspunde miriadei de ameninţări crescânde cu care se confruntă lumea. Efortul de reconstruire a disuasiunii americane nu va fi ușor și va fi scump. Nu se va produce de azi pe mâine și având în vedere amploarea erodării poziţiei mondiale a SUA, va fi inevitabil angrenat și un grad de risc. Acum o generaţie, Ronald Reagan și-a preluat funcţiile în alt moment de criză profundă în politica externă a ţării și a dovedit rapid că puterea americană și prestigiul mondial ar putea fi restabilite. Desigur, Reagan a fost Reagan.
Putin, pus pe război asimetric
Fractura Est-Vest a reapărut în forţă, însă motivaţiile și interesele principalilor protagoniști sunt acum diferite. Politica lui Obama a permis Rusiei să se impună pe scena mondială și refuzând implicarea în războiul civil din Siria a lăsat loc Moscovei să utilizeze Siria ca o platformă pentru a-și redefini ambiţiile de super-putere în secolul 21. Iniţiaţi de la Moscova declară că nu are importanţă cine va câștiga pe 8 noiembrie, Putin aducând America acolo unde a vrut el. Serghei Markov, care conduce un think thank pro-Kremlin, a precizat că Putin a demonstrat că este în măsură să-și proiecteze puterea dincolo de orice bănuia lumea. Este ca în grădina sa în Georgia sau Ucraina și chiar în Orientul Mijlociu. Putin este acum în măsură să-și aplice tacticile războiului asimetric profund, chiar în pântecele celui mai mare inamic. „Putin vrea să arate că este un jucător care nu poate fi constrâns să facă ce vrea America și că poate face ceea ce are nevoie“ – susţine analistul politic independent, Masha Lipman.
Panica pieţelor financiare
Pe Wall Street domnește teama. La fel și la Londra, la Frankfurt și Paris. Un vânt rece suflă dinspre Atlantic: dacă Donald Trump câștigă alegerile și se instalează în fotoliul lui Barack Obama? Dacă vom asista la un Brexit made in USA care va izola Statele Unite? Degringolada iscată de decizia șefului FBI de a se interpune ca actor în alegeri a bulversat ultimele zile dinaintea scrutinului din 8 noiembrie năucind numeroși alegători. Ce se va petrece pe 9 noiembrie, având în vedere că Trump a anunţat că nu va recunoaște rezultatul dacă nu va fi el alesul? Sistemul american a fost atacat de Trump pe tot parcursul campaniei și el va continua să o facă, cu repercusiuni imprevizibile.
