13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei

România sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei

România își reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei și respinge cu fermitate și irevocabil "declarația unilaterală de independență" a Cataloniei, conform unui comunicat remis sâmbătă AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe.

"Spania este un aliat important și partener strategic al țării noastre, relație reflectată atât la nivel bilateral, cât și în cadrul UE și la nivel internațional. Subliniem că legitimitatea oricărui proces sau a oricărei acțiuni care ține de ordinea internă a unui stat rezidă în deplina sa conformitate cu legea fundamentală, cu ordinea de drept din statul respectiv. Reiterăm poziția consecventă a României în favoarea respectării dreptului internațional, care nu permite modificări teritoriale survenite fără acordul statului implicat", precizează comunicatul citat.

Senatul spaniol l-a autorizat, vineri, pe premierul Mariano Rajoy să conducă direct Catalonia, decizie luată la câteva minute după ce parlamentul de la Barcelona a declarat unilateral independența regiunii de Spania.

Potrivit acestuia, "situația generată în Catalonia ține de ordinea internă din Spania". "Situația generată în Catalonia ține de ordinea internă din Spania și ne exprimăm speranța că va reveni în cel mai scurt timp în parametrii ordinii constituționale din acest stat", menționează sursa citată.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă