„Noaptea cuțitelor lungi” la Riad schimbă fața Orientului Mijlociu. Prințul Mohammed bin Salman, decis să-și implementeze reformele

Mită, spălare de bani, abuz de putere, delapidare, lipsă de conștiință în realizarea propriilor interese, zeci de arestări într-o singură noapte, la Riad.

Share

Adina Mutar 0 comentarii

Actualizat: 06.11.2017 - 20:22

Mită, spălare de bani, abuz de putere, delapidare, lipsă de conștiință în realizarea propriilor interese, zeci de arestări într-o singură noapte, la Riad.

Regele Salman i-a dat undă verde fiului favorit și moștenitor al tronului Mohammed să schimbe fața Arabiei Saudite, a Orientului Mijlociu și a lumii.

Prințul Mohammed bin Salman, zis și MbS, a profitat de campania anticorupție inițiată de tatăl său și și-a netezit calea spre putere, arestând și principalii oponenți.

   Reforme vs „tradiții ancestrale”

Miza cea mare a acestei „nopți a cuțitelor lungi”, cum a fost numită, o constituie pachetul de reforme pe care prințul vrea să-l implementeze în Arabia Saudită, cu influență în întregul Orient Mijlociu, sacrificând unele „tradiții ancestrale”. Și demisia premierului libanez Saad Hariri, care a găsit adăpost la Riad, după ce a invocat o conspirație a Hezzbolah, organizație teroristă susținută de Iran, pentru asasinarea sa, ar face parte din planul saudit de remodelare a Orientului Mijlociu..

Arabia Saudită este, conform strategilor internaționali, „ultimul bastion al petrodolarului”, după căderea Venezuelei. Orice revoluție sau destabilizare a actualei guvernanțe ar pune în pericol nu numai Orientul Mijlociu, ci și ordinea financiară mondială. Prințul Mohammed, în vârstă de 32 de ani, a fost ales să înlăture pericolele „schimbării” forțate, din afară. Reformele concepute sunt populare, dar criticate de conservatorii casei regale. Într-o singură noapte, la 4 noiembrie, MbS s-a dovedit nemilos cu acești conservatori „care au fire slabă, coruptă” și i-a arestat pe unde i-a găsit, ori acasă, ori la luxosul Hotel Ritz/Carlton, unde își mai petreceau prea multul timp liber. Sute de prinți, din aripa ostilă reformelor, miniștri, generali, oameni de afaceri au ajuns la închisoare, într-un „puci financiaro-politico-militar”.

Prințul Mohammed și-a exprimat clar țelul la 25 octombrie, la Conferința pentru Inițiative de Investiții de la Riad: „Suntem în G20 și una dintre cele mai mari economii ale lumii. Trebuie să facem Arabia Saudită un loc al schimbării pentru întreaga regiune, și asta facem de acum!”.

   Adaptarea la lumea modernă

Distrugerea ideologiilor extremiste, implementarea Islamului moderat, „transformarea tradițiilor și religiei într-un sistem tolerant”, deschiderea pieței petrolului către investiții din afară, aducerea tehnologiilor novatoare în economia saudită, în general „adaptarea la mersul lumii moderne”, acestea sunt țelurile moștenitorului coroanei, iar conform unui studiu 70% dintre tinerii saudiți sub 30 de ani aprobă reformele. Și al lor este viitorul!. Cine nu aprobă aceste reforme, „oameni care sunt sclavi ai propriilor interese”, merg la închisoare, cum este cazul prinților rivali Miteb, șeful Gărzii Naționale, și Al Waleed, nepot al regelui și unul dintre cei mai bogați prinți, apărători ai „tradiției”. Conform acestei „tradiții”, linia dintre fondurile publice și banii Casei regale este foarte subțire, neexistând un Parlament ales care să cuantifice niște legi. Membrii casei regale beneficiază de sume enorme pentru a-și ține „rangul”, prin tot felul de scheme financiare.

Intenția moștenitorului coroanei de a scoate la vânzare capital de stat, inclusiv partea maritimă a gigantului petrolier Aramco, neliniștește numeroasa familie regală, ce-și vede amenințată viața luxoasă. MbS a ales să apere interesele Arabiei Saudite pe plan mondial, decât să apere interesele unei părți a casei regale, care dorește să-și salveze existența conservatoare, foarte costisitoare. Regele Salman a dorit de multă vreme o monarhie constituțională, dar a fost blocat de conservatori. Acum, e rândul prințului Mohammed bin Salman să încerce.

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...
loading...