14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialUn român a vrut să se sinucidă la Viena după ce s-a...

Un român a vrut să se sinucidă la Viena după ce s-a urcat pe o macara

Un român de 32 de ani a vrut să se sinucidă la Viena după ce s-a urcat pe o macara de 40 de metri, însă, în urma unor negocieri care au durat patru ore, poliţiştii l-au convins să renunţe şi l-au internat într-o clinică de psihiatrie, anunţă presa din Austria, citată de

Constantin L. s-a urcat pe macara sâmbătă după-amiază, în apropierea gării principale.

Pentru a-l determina să coboare, autorităţile au urcat la el, cu ajutorul unei rampe hidraulice, un agent şi un translator. În jurul orei 7 seara, ora locală, românul a fost convins să renunţe la sinucidere.

Reprezentanţii Poliţiei din Viena spun că bărbatul era beat şi a făcut declaraţii confuze. Se pare că  s-a urcat pe macara deoarece era extrem de supărat după ce, de curând, fusese amendat pentru tulburarea liniştii publice, tot în urma consumului de alcool.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă