12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialTop 10: Cele mai supraapreciate joburi

Top 10: Cele mai supraapreciate joburi

Când părinţii se gândesc la viitorul copiilor, posibilităţile par nenumărate. Profesiile precum cele de medic, avocat, pilot de avion sau chirurg sunt printre cele mai dorite de arhitecţii marilor destine, fiind prefigurate sub o aură de putere, prestigiu şi un venit substanţial.

Însă realitatea este diferită. Portalul de joburi CareerCast.com a întocmit o listă cu 12 joburi care sunt considerate, în mod tradiţional, ca fiind extraordinare, dar care arată mai bine pe hârtie sau pe diploma din cui decât sunt în realitate.

„Dacă un job este supraapreciat, nu înseamnă că nu joacă un rol important în societate”, au declarat cei de la CarrerCast.com. „Însă miturile existente în jurul acestor joburi le face să sune mult mai bine decât sunt cu adevărat”.

Despre ce joburi este vorba?

Arhitect

Pare meseria perfectă. Un arhitect are bani şi faimă, iar oamenii îl respectă pentru că reprezintă combinaţia perfectă dintre inginerul responsabil şi artistul ultra-cultivat. Însă problemele sunt numeroase. Piaţa imobiliară se clatină. Există şi arhitecţi şomeri, iar firmele de arhitectură care au falimentat sunt din ce în ce mai multe.

Arhitectul supraveghează, de multe ori, realizarea lucrărilor pe şantiere, care nu sunt niciodată cele mai sigure locuri din lume. Eforturile pentru obţinerea licenţei şi dreptului de semnătură sunt fantastice. În plus, arta se supune rezistenţei materialelor şi funcţionalităţii, iar România este o zona seismică, prin urmare clădirile ştiinţifico-fantastice se regăsesc mai mult în filme sau în jocurile pe calculator.

Avocat

Meseria de avocat este instabilă într-o economie instabilă. Avocaţii muncesc foarte multe ore pe zi, iar posibilităţile de angajare sunt din ce în ce mai puţine. Stagiatura costă o avere. Iar după ce-ai cheltuit zeci de mii de euro pentru a obţine dreptul de practică, du-te şi caută-ţi de lucru!

Chirurg

Unele proceduri chirurgicale durează chiar şi 20 de ore, de aceea chirurgii se confruntă, de multe ori, cu stresul la locul de muncă. Responsabilitatea este imensă, iar bisturiul nu pare atât de sexy pentru tinerele doamne precum o uniformă militară. Salariul este mare, dar nu compensează întotdeauna degradarea vieţii personale. Iar în România, situaţia medicilor, chiar dacă sunt chirurgi, ar avea nevoie de o intervenţie urgentă înainte de a se cangrena.

Pilot de avioane comerciale

Uniformă şi prestanţă, plus venituri mari. Însă piloţii sunt responsabili de vieţile sutelor de pasageri ai fiecărui zbor şi se confruntă cu zeci de ore petrecute, cu regularitate, departe de familie. Multe femei frumoase pot pretinde dragostea unui pilot de avion, însă şi soţiile piloţilor se pot confrunta, la sol, cu provocări similare. Aşternutul nu cere întotdeuana o uniformă impecabilă. Unde erai?…

Psihiatru

Un psihiatru are o mare responsabilitate. Persoanele bolnave psihic pot fi, de multe ori, foarte dificile, iar eforturile continue de adaptare în relaţiile cu acestea pot duce la apariţia oboselii psihice acute. Programul de lucru este încărcat şi se spune că puţini psihiatri nu sunt nevoiţi, până în pragul pensionării, să apeleze la un coleg de breaslă pentru consiliere.

Fizician

Laboratoare şi bani, faima noilor descoperiri şi salarii fantastice la NASA. Însă există şi fizicieni prost plătiţi. Regulile sunt numeroase, banii nu sunt întotdeauna pe măsura eforturilor, eroismul poate fi inexistent, iar nevoia pentru o continuă informare este constantă. Timpul liber vine doar în concedii.

Broker

Principala provocare din partea acestui job este cea de a fi responsabil pentru investiţiile (de multe ori substanţiale) ale clienţilor. Însă cât de sigură poate fi o investiţie, în prezent, când bursele închid şi deschid mereu în scădere? Explică-le clienţilor, după ce ai pierdut câteva zeci de mii de dolari, că aşa funcţionează piaţa şi că vor veni şi câştigurile dacă au încredere în tine!

Agent imobiliar

Piaţa imobiliară se clatină. Iar pantofii trebuie să fie de cea mai bună calitate, deoarece poţi merge pe jos chiar şi zece kilometri pe zi. Clienţii sunt dificili, iar comisionul s-ar putea să te determine să vinzi locuinţele altora pentru tot restul vieţii. Doar proprietarul agenţiei la care lucrezi îşi poate permite să-şi cumpere una.

Fotojurnalist

Nu este o meserie pentru sedentari. Cât de disponibil eşti să alergi printre dărâmăturile din zonele afectate de un cutremur, să auzi bombele căzând sau să fotografiezi un reactor nuclear care emană radiaţii, sub presiunile deadline-urilor? Există şi fotojurnalişti de duzină, însă meseria lor nu mai poate fi considerată ca fiind supraapreciată, deoarece s-ar putea să n-o mai aprecieze decât pasionaţii de fotografie. Gloria… doar în faţa nepoţilor.

Steward sau Stewardesă

Ideea de 8 ore de lucru pe zi dispare cu desăvârşire. Condiţiile de muncă nu sunt ditre cele mai bune. Trei sferturi din timp sunt petrecute în picioare, iar clienţii companiilor aeriene nu sunt întotdeauna nişte lorzi englezi.

Account Executive într-o firmă de publicitate

Advertisingul este una dintre primele pieţe afectate de o criză economică, iar locurile de muncă în acest domeniu sunt, de multe ori, imposibil de găsit. În plus, un astfel de job presupune un nivel ridicat de stres şi foarte multe ore petrecute la locul de muncă. S-ar putea să ai bani, dar te vei relaxa ca un nabab doar în concedii.

Director executiv într-o mare companie

Stres, responsabilitate, instabilitatea jobului şi o viaţă de familie profund afectată. Veniturile sunt substanţiale, dar tu nu vei avea timp să te răsfeţi. Însă iubitorii unei vieţi relaxante şi îmbelşugate se găsesc mereu în familie…

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă