11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPreședintele Consiliului Național Secuiesc: Dorim să obținem autonomia pe cale constituțională

Președintele Consiliului Național Secuiesc: Dorim să obținem autonomia pe cale constituțională

Președintele reales al Consiliului Național Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat sâmbătă, în cadrul Congresului CNS de la Târgu Mureș, că organizația are un statut de autonomie a ținutului secuiesc și că dorește să obțină autonomia pe cale constituțională, nu prin compromisuri politice.

„În programul prezentat de mine în cadrul Congresului de la Târgu Mureș, elementul principal era statornicia, sunt valori fundamentale ale Consiliului Național Secuiesc care ne dirijează. Avem un statut de autonomie a ținutului secuiesc, dorim să obținem această autonomie pe cale constituțională, pe calea dreptului și democrației, pentru noi acest lucru înseamnă aprofundarea caracterului statului de drept al României în sensul ca toate drepturile de care beneficiază secuii să fie pe bază de legi și instituții și nu pe bază de compromisuri cu Guvernul, în spatele culiselor”, a declarat, pentru Agerpres, Izsak Balazs, după realegerea sa.

Membrii CNS l-au reales, sâmbătă, pe Izsak Balazs la conducerea Consiliului Național Secuiesc, cu 109 voturi pentru, în timp ce contracandidatul său, Farkas Csaba, a obținut 93 de voturi.

În privința arborării drapelului catalan alături de drapelul secuiesc pe parcursul Congresului CNS, Izsak a precizat că acesta a fost un mesaj simbolic de solidarizare cu catalanii.

„Cu ocazia referendumului, jandarmeria spaniolă a încălcat dreptul catalan la libera exprimare. Ne-am solidarizat, așa cum și catalanii, reprezentați în EFA, s-au solidarizat cu noi, atunci când, în Târgu Mureș, au fost amendați 84 de activiști de-ai noștri. (…) Acum am transmis și un mesaj catalanilor în care am spus că, dacă Europa rămâne indiferentă la încălcarea drepturilor fundamentale ale catalanilor, atunci Europa se îndreaptă într-o direcție greșită. E foarte rău dacă organele europene, Consiliul Europei, Parlamentul European nu reacționează la aceste atrocități, care nu sunt justificate. Nu poate fi justificat ca jandarmeria să fie violentă față de cetățenii proprii, neînarmați, care vor să voteze — făcând abstracție la ce se referă acel vot”, a afirmat Izsak Balazs, conform sursei citate.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă