10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPoliția, cu ochii pe cei care vând ilegal artificii

Poliția, cu ochii pe cei care vând ilegal artificii

Poliția Română continuă și în acest an acțiunea națională „Foc de artificii”, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de către persoanele fizice și juridice.

Astfel, în perioada 21 noiembrie – 5 ianuarie, vor fi efectuate acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale, potrivit unui comunicat IGPR transmis duminică Agerpres.

Poliția Română reamintește că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale; la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri; la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze; la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie.

De asemenea, este interzisă folosirea materialelor pirotehnice în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre; pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane; la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă