12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică....

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ce probleme pot să apară pentru sănătate

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 28 octombrie, spre duminică.

Oficial, ceasurile vor fi date înapoi la ora 04.00, care va deveni 03.00.

Drept urnare, ziua de duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din anul 2017, întrucât va avea nu 24 de ore, ci 25 de ore.

Potrivit unor studii medicale, această schimbare de oră ar genera, pe termen scurt, irascibilitate, tulburări de somn şi  ar crește nivelul de stres. În acest context, imediat după schimbarea orei se observă și o creștere a numărului de accidente rutiere.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă