8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialO navă sub pavilion chinez, reținută în Galapagos, transporta peste șase mii...

O navă sub pavilion chinez, reținută în Galapagos, transporta peste șase mii de rechini

Un vas chinez interceptat în arhipelagul ecuadorian Galapagos transporta o încărcătură ilegală de peste 6.000 de rechini, printre care specii pe cale de dispariție, a anunțat organizația Parcului Național duminică, în a treia zi a procesului intentat echipajului, transmite luni AFP citată de Agerpres.

În cadrul punerii sub acuzare a celor 20 de marinari chinezi de la bordul navei "Fu Yuan Yu Leng 999", plasați în arest provizoriu, "s-a stabilit că încărcătura transportată în cală includea peste 6.623 de rechini", a precizat rezervația într-un comunicat.

Printre aceștia se aflau exemplare din specii vulnerabile și amenințate cu dispariția ca rechinul-ciocan, rechinul-vulpe cu ochi mari sau rechinul-vulpe pelagic.

Ambarcațiunea de 98 de metri lungime a fost interceptată la 13 august în apropierea Insulei San Cristobal, în timp ce naviga ilegal în apele Arhipelagului Galapagos, înscris în patrimoniul natural al umanității pentru flora și fauna sa unică.

Înotătoarele de rechini sunt foarte apreciate de gurmanzii din Asia.

Toate speciile din aceste insule ce aparțin Ecuadorului sunt protejate pe suprafața de 138.000 de kilometri pătrați a celei mai mari rezervații marine din lume și sanctuar al diverselor animale, printre care rechinii.

Legile Ecuadorului prevăd pedepse de la unu la trei ani de închisoare pentru crime împotriva florei și faunei.

Potrivit Parcului Național, vasul chinez a primit o încărcătură de rechini "provenind de pe două nave taiwaneze" între 5 și 7 august, "la peste o mie de kilometri nord-vest de Galapagos". Vaporul intenționa să traverseze rezervația, să se îndrepte spre Peru și apoi să revină în China.

Locuitorii din Galapagos au manifestat în ultimele zile împotriva prezenței a 300 de nave de pescuit chineze în apele internaționale din apropierea arhipelagului.

Potrivit comandantului operațiunilor navale ale Marinei ecuadoriene, contraamiralul Darwin Jarrin, nava aparține unei flote sub pavilion chinez prezente în apele internaționale din vecinătatea Ecuadorului.

Tonajul și mărimea vasului "Fu Yuan Yu Leng 999" fac să fie cel mai important caz de pescuit ilegal în apele arhipelagului, unde 17 ambarcațiuni sub pavilion ecuadorian au fost reținute în ultimii trei ani pentru aceeași infracțiune.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă