13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialO istorie sincera a Bisericii Ortodoxe Romane sub comunism?

O istorie sincera a Bisericii Ortodoxe Romane sub comunism?

Marti, 22 noiembrie, a fost lansata la Patriarhia Romana lucrarea intitulata Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana. Studii si eseuri, semnata de George Enache, lector la Facultatea de Istorie din Galati. In mod categoric avem de-a face cu o carte valoroasa si bine documentata care impresioneaza prin masivitate (are aproape 600 de pagini) si prin temele interesante si incitante abordate (Patriarhul Justinian si "apostolatul social”, Episcopul Nicolae Popovici sau despre curajul de a rosti, Despre neajunsul de a fi fost legionar. Studiu asupra cazului unor preoti aradeni, Religiozitate populara si rezistenta anticomunista s.a.). Nu am sa starui aici asupra partilor pozitive ale volumului. Meritele cartii sunt indiscutabile; in primul rand, George Enache a reusit sa creioneze portretul unui remarcabil ierarh, Nicolae Popovici, care prin demnitatea sa se apropie de intransigenta morala a episcopilor greco-catolici. Insa, cum am remarcat si cu alte ocazii, unii cercetatori, inclusiv George Enache, din dorinta de a combate unele sustineri discutabile promovate de Olivier Gillet, Gabriel Catalan s.a. au cazut in cealalta extrema, transformandu-l pe patriarhul Justinian intr-un fel de erou al rezistentei anticomuniste si ignorand aspectele sensibile din biografia prelatului si a apropiatilor sai.
Capitolul cel mai consistent si controversat al volumului se intituleaza Patriarhul Justinian si "apostolatul social” si aici autorul isi propune sa identifice rolul asumat de Biserica Ortodoxa Romana in noul context social-politic de dupa 1948 si sa gaseasca un raspuns la intrebarea: a fost sau nu Justinian Marina "patriarhul rosu” al Romaniei? George Enache ne ofera citate semnificative din Apostolatul social, opera lui Justinian, si din revistele bisericesti ale epocii si conchide ca "la prima vedere, cele mentionate anterior socheaza, reprezentand motive temeinice, in opinia unor istorici, pentru a acuza Biserica Ortodoxa Romana de colaborationism obedient cu puterea comunista. Insa deschiderea recenta a arhivelor fostei Securitati si punerea la dispozitia cercetatorilor a unor fonduri odinioara prohibite au aratat distanta, uneori enorma, care exista intre ceea ce este prezentat in lucrarile oficiale si confruntarea surda care s-a manifestat, nu in putine randuri, intre patriarh si organele statului si ale Securitatii” (p. 67). In subcapitolul intitulat Patriarhul Justinian, aparator al Bisericii, intemeiat in mare parte pe documente de arhiva, cu precadere ale Securitatii, sunt pomenite toate momentele in care Intaistatatorul si anturajul sau se delimiteaza de actiunile abuzive ale puterii politice si cauta sa le submineze. Este o intreprindere benefica, utila, care intregeste biografia lui Justinian Marina. Insa George Enache greseste in mod fundamental acreditand ideea ca din aceasta ultima categorie de documente se desprinde doar imaginea unui Justinian "rezistent”. Ar fi fost corect ca George Enache sa faca, in oglinda, si un inventar al clericilor si laicilor ortodocsi care au intrat in conflict cu autoritatile si l-au contestat inclusiv pe patriarhul Justinian. Uneori cei din urma au si avut de suferit de pe urma acestei atitudini: am numarat doar pentru primii ani de patriarhat cel putin trei cazuri de astfel de oameni ai Bisericii: Mihai Acatrinei, Tuta M. Nica, Marin C. Ionescu, dar cu siguranta cifra este mult mai mare. In plus, unii arhierei fideli predecesorului au fost indepartati, iar printre contestatarii vehementi ai patriarhului Justinian s-au aflat preoti si teologi precum Grigore Cristescu si chiar Liviu Stan, care au si redactat pamflete necrutatoare. Justinian este contestat si de o parte a clerului ortodox pentru obedienta sa fata de oficialitatile comuniste, iar toate aceste aspecte se regasesc in aceleasi documente emanate de la organele represive, minimalizate sau trecute cu vederea de autor.
Imi pun si cateva intrebari. A fost atitudinea patriarhului Justinian rezistenta sau mai degraba prudenta? Ce se intampla, insa, in Polonia, tara preponderent catolica, dar in care Biserica, dupa model rasaritean ortodox, a fost tentata sa pastreze in relatia cu statul o simfonie de tip bizantin? Aici, Biserica Catolica si-a conservat in plin comunism o anumita autoritate politica (cardinalul Stefan Wyszynski deplangea public brutalitatea guvernului comunist), iar in anii '80 a devenit unul dintre protagonistii scenei politice, avand si atuul existentei unui papa polonez. Daca ierarhia ortodoxa romana a fost in anumite momente rezistenta, cum evaluam pozitia mult mai ferma a Bisericii poloneze? Provine aceasta vehiculare in exces a sintagmelor "rezistenta prin spiritualitate”, "rezistenta prin cultura” dintr-un complex de inferioritate? Cred ca ceea ce ii lipseste lui George Enache este tocmai demersul comparatist. Uneori, autorul isi pune rafinamentul in slujba unor cauze indoielnice.
H.-R. Patapievici declara cu tristete in octombrie 2003, cu prilejul unui seminar despre teologie si politica desfasurat la Cheia, locul de exil al episcopului Nicolae Popovici: "Ma astept sa existe rezistenta la nivelul unor ierarhi atunci cand se va pune problema evocarii episcopului Nicolae Popovici”. Aparent, marti, 22 noiembrie, s-a depasit acest moment: chiar PF Patriarhul Teoctist, in trecut omul de incredere al lui Justinian, a asistat la lansarea unei carti in care cel mai reusit capitol este cel dedicat episcopului Nicolae Popovici si, mai mult, Intaistatatorul BOR l-a laudat pe autor. Dar se pare ca, pentru "recuperarea” prelatului ortodox ardelean, George Enache a platit un tribut: l-a trecut pe actualul patriarh in randul eroilor pozitivi ai cartii sale, desi lucrurile sunt mult mai complicate si este de ajuns ca publicatiile oficiale sa fie coroborate cu documentele de arhiva. Ce observam din lectura periodicului "Biserica Ortodoxa Romana” nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947? Sfantul Sinod de atunci ii anuleaza rangul de arhimandrit calugarului Teoctist Arapasu din cauza asocierii sale cu arhiereul-vicar Justinian, prelat perceput ca procomunist si care, de coniventa cu Al. Cerna Radulescu, isi submina superiorul, mitropolitul Moldovei, Irineu Mihalcescu, inclusiv prin atacuri ignobile in presa cotidiana. In paralel, autoritatile comuniste pregateau scoaterea din scaunul de mitropolit a IPS Irineu si inlocuirea sa cu Justinian. Nu mai insist aici Ð am facut-o cu alte prilejuri Ð asupra rolului jucat de arhimandritul (si mai apoi vicarul) Teoctist in tentativa de convertire a episcopilor greco-catolici, inchisi in manastiri ortodoxe. De ce in 1963 autoritatile SUA refuza sa-i acorde viza PS Teoctist, propus pentru demnitatea de pastor al comunitatii ortodoxe romane din America?
Si totusi George Enache se indeparteaza intr-o privinta de linia intransigenta a istoriografiei ortodoxe oficiale, admitand ca in 1948 a avut loc un simulacru de "unificare” a celor doua Biserici romanesti. Nu-i impartasesc insa delimitarea de Marius Bucur (p. 34), eruditul istoric clujean. Am scris si cu alt prilej ca, prin maniera de abordare a problemelor sensibile, Din istoria Bisericii Greco-Catolice Romane (1918-1953) a lui M.B. ar trebui sa fie o sursa importanta pentru elaborarea unui Martirologiu al Romaniei. Insa, potrivit marturiei diaconului Florin Jula, elaborarea unei opere absolut necesare, intitulata Martiri pentru Christos in perioada comunista, a pornit cu stangul: coordonatorul general al acestei lucrari, reprezentantul Patriarhiei Romane, a eliminat din textul articolelor privitoare la marturisitorii greco-catolici chiar si cele mai timide referiri la coniventa cu organele de stat, pe linie antiuniata, a unor preoti si ierarhi ortodocsi. Mai mult, pentru a mari "tezaurul de suferinta” ortodox in dauna celui greco-catolic, coordonatorul dictionarului a inclus si credinciosii ortodocsi martiri, dar i-a "uitat” pe enoriasii uniti care au pierit in universul concentrationar comunist. BOR, care oricum a dat cel mai mare numar de preoti arestati, nu avea nevoie de o astfel de "competitie” cu arbitri care ocolesc reguli deontologice elementare. Poate daca George Enache ar fi fost coordonatorul general al lucrarii nu s-ar fi produs acest regretabil incident.
"Este necesara o reevaluare sincera a greselilor si lipsurilor Bisericii in anii comunismului, lucru care nu poate fi decat benefic pentru viitorul ei” Ð scrie George Enache (p. 156). Nu inteleg ce si cine l-a impiedicat sa adanceasca acest demers. Prin aceasta lucrare, George Enache a devenit cel mai important istoric al Bisericii, pentru perioada contemporana, depasindu-l pe pr. prof. Mircea Pacurariu, dar a esuat in tentativa de a oferi cititorilor o istorie pe deplin sincera. Era oricum o intreprindere extrem de dificila: chiar si un reputat si venerabil istoric precum prof. Florin Constantiniu a clacat.

Cele mai citite

Coliban, tun la final de mandat. Primăria Brașov, disperată să dea peste un mil. euro pe un imobil în litigiu

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban (USR), se grăbește să încheie o afacere imobiliară profitabilă pentru controversata femeie de afaceri Carmen Palade, ale căror firme...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...
Ultima oră
Pe aceeași temă