11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialInvazie de şerpi şi şopârle într-o comună din Alba

Invazie de şerpi şi şopârle într-o comună din Alba

Localnicii din comuna Pianu din judeţul Alba spun că sunt invadaţi de şerpi şi şopârle, care au venit din pădure, iar primarul caută firmă specializată să îndepărteze reptilele care au ajuns în gospodăriile oamenilor, transmite corespondentul Mediafax.

Primarul din Pianu, Marin Petruse, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în localitatea pe care o administrează este o situaţie fără precedent, după ce şerpii de pădure s-au înmulţit considerabil şi au ajuns în gospodăriile oamenilor. Unii localnici se înspăimântă de ei şi îi omoară, iar alţii, îi iau şi îi duc în case să le arate şi nevestelor.
”Faţă de anii trecuţi există o invazie de reptile: şerpi şi şopârle. De ce zic invazie? Pentru că am fost sesizaţi de câteva săptămâni de mai mulţi cetăţeni cu privire la acest aspect. (…) Am constatat că ar fi bine să încerc să găsesc o firmă autorizată şi care să aibă calitatea să distribuie acei repelenţi pentru îndepărtarea reptilelor. Noi nu suntem criminali, nu vrem să-i omorâm, ci doar să-i trimitem în pădure. În ultimele săptămâni aproape în fiecare zi cineva îmi spune că a văzut sau omorât un şarpe. (…) Este o situaţie fără precedent, au ajuns în gospodăriile oamenilor. Nu sunt şerpi de apă sau de casă, ci şerpi de pădure. Care sunt mai îndrăzneţi îi alungă. Unul l-a prins şi l-a dus în casă să-l arate la nevastă-sa”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul Marin Petruse, care a precizat şi că nu există niciun om care să fi fost muşcat de şarpe.
Primarul are şi o explicaţie pentru invazia şerpilor, însă spune că nu este una ”autorizată” sau ”ştiinţifică”.
”În ultimii ani, numărul bovinelor a scăzut constant în favoarea numărului de ovine. Ovinele pe timp de vară nu mai păşunează aproape de vatra satului, merg pe munte, şi atunci nu mai există atâta prezenţă umană în imediata apropiere. Anii trecuţi mergeau ciurdarii cu vacile şi împingeau reptilele spre pădure. Acum vin reptilele înspre comunitate. Şi vremea a fost favorabilă înmulţirii fără precedent”, a explicat Marin Petruse.
Comuna Pianu din judeţul Alba se află pe Valea Sebeşului.

 

Cele mai citite
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă