10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDosar penal pentru lucrări neautorizate la o biserică monument istoric de clasă...

Dosar penal pentru lucrări neautorizate la o biserică monument istoric de clasă A din Bucureşti

Poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române fac cercetări în cadrul unui dosar ce vizează efectuarea unor lucrări neautorizate la o biserică din Bucureşti, monument istoric de clasă A, potrivit IGPR, informează Mediafax.

Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române s-au sesizat cu privire la faptul că, la o biserică din Bucureşti, monument istoric de clasă A, de valoare naţională şi universală, înscris în Lista Monumentelor Istorice, au fost făcute lucrări de intervenţie neautorizată. Autosesizarea a vnit ca urmare a unui control efectuat împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural a Municipiului Bucureşti.
 
Lucrările neautorizate au constat în montarea a două centrale termice şi amplasarea, cu sprijinire pe perete, a conductelor, precum şi a trei aparate de aer condiţionat, fiind perforate perimetral ferestrele pentru traversarea conductelor.
 
Aceste operaţiuni au cauzat distrugerea picturii murale de pe pereţii interiori în zonele în care au fost amplasate echipamentele.
 
Poliţiştii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi executarea de lucrări fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor legale.
Cele mai citite

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă