23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialBucătarii români au făcut istorie în Turcia, la Izmir

Bucătarii români au făcut istorie în Turcia, la Izmir

Echipa oficială a României formată din membrii Asociației Culturale Euro Est Alternativ și ai Asociației Euro-Toques România, a câștigat 12 medalii de aur, Cupa categoriei Desert și Cupa categoriei Echipe Naționale Black Box Grand Prix!

În perioada 6-8 mai 2017, Echipa României de Bucătari a participat în competiția internațională organizată în orașul Kemalpașa din Izmir, Turcia. Concursul a fost organizat de către Federația Bucătarilor din Turcia și Asociația Culinară din Izmir E.P.A.D. Categoriile de concurs au cuprins: carne de miel, pește, paste, meniu modern, desert de restaurant, Grand Prix pentru echipe naționale.

Rezultatele obținute:

  • David Ioan Răileanu –  4 medalii de aur la individual, 1 medalie de aur la echipă, cupa categoriei Desert de Restaurant;
  • Cristian Zamfir – 2 medalii de aur la individual, 1 medalie de aur la echipă;
  • Emilian Vârlescu – 2 medalii de aur la individual, 1 medalie de aur la echipă;
  • Echipa Națională a României – Cupa Categoriei Grand Prix Black Box!

Cum arată preparatele câștigătoare vedeți AICI!

Echipa României a realizat un record!

Toate distincțiile au fost câștigate într-o singură zi de concurs! Bucătarii români au concurat în ziua de 7 mai 2017, la toate categoriile (individual și echipă). Timpul acordat la categoriile individual a fost 45 minute pentru fiecare concurent (1 fel de bază prezentat pe 2 platouri) și de 60 minute pentru echipele naționale în Grand Prix (starter, fel de bază și desert a câte 2 platouri din fiecare fel). Desertul gătit de David Ioan Răileanu a fost degustat inclusiv de către reprezentanții autoritățile locale din Izmir!

„Am reușit o nouă performanță pentru Organizațiile noastre și bineînțeles pentru România! După marele succes din Korea consider că am ajuns la un nivel de performanță destul de avansat, dar nu ne vom opri aici! În prezent membrii organizațiilor noastre sunt cei mai bine prgătiți pentru a face față și la alte provocări internaționale. 12 medalii de aur și 2 cupe reprezintă un rezultat notabil pentru istoria noastră culinară. Mă bucur că am legat un nucleu de profesioniști cu care ne putem prezenta la toate concursurile din acest sector vital al turismului Românesc! Vom ține steagul sus în continuare pentru România și pentru breasla noastră! Mulțumesc partenerilor noștri: Complex Turistic La Castel din Iași și Zahăr Mărgăritar pentru suportul oferit!”, a declarat Radu Zărnescu, președintele echipei României.

 

Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Dezvăluiri din viața artistei Anna Lesko. După cinci ani de singurătate, cântăreața rupe tăcerea

Anna Lesko s-a "dezbrăcat" de cuvinte la podcastul "Fain și Simplu" moderat de Mihai Morar. Artista a vorbit despre viața ei personală, regrete și...
Ultima oră
Pe aceeași temă