9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialZiua Europei, sărbătorită în Parcul Cișmigiu. Tradiții, obiceiuri, oferte turistice și gastronomice

Ziua Europei, sărbătorită în Parcul Cișmigiu. Tradiții, obiceiuri, oferte turistice și gastronomice

Ziua Europei va fi sărbătorită duminică în Parcul Cişmigiu, unde vor fi prezentate obiceiurile, tradiţiile, ofertele turistice şi gastronomia specifice statelor membre ale Uniunii Europene.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Prodeus, împreună cu Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, organizează  duminică, în Parcul Cişmigiu, a IV-a ediţie a evenimentului "Piaţa Statelor Membre ale Uniunii Europene". În Bucureşti, evenimentul serbează Ziua Europei, diversitatea culturală a Uniunii Europene şi împlinirea a 10 ani de la integrarea României în UE.

De Ziua Europei, cei prezenţi în Parcul Cişmigiu, părinţi sau copii, se vor putea întâlni cu reprezentanţi ai ambasadelor ţărilor membre ale spațiului comunitar participante la acest eveniment. Totodată, bucureştenii vor putea admira obiceiurile, tradiţiile, ofertele turistice şi gastronomia specifice acestor state, anunţă primăria.

De asemenea, vor fi organizate şi ateliere de creaţie de coifuri, rame, steaguri, cutii şi facepainting, iar pe aleile ce conduc la foişorul din Parcul Cişmigiu, meşteri tradiţionali români vor prezenta meşteşuguri mai puţin cunoscute – olărit, fierărit, linogravură, ţesut la război orizontal şi vertical.

Tot duminică va avea loc un program artistic international unde vor fi prezentate momente de muzică şi dans, specifice atât României, cât şi altor ţări membre ale Uniunii Europene. În octombrie 2008, Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbatoare oficială a Europei, aceasta fiind serbată în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. 

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Endrick, la doar 17 ani, are o iubită model. Momente inedite după Spania – Brazilia

Tânărul fotbalist Endrick, în vârstă de doar 17 ani, a reușit să strălucească din nou în tricoul naționalei Braziliei, de această dată într-un meci...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă