Președintele României, Klaus Iohannis, nu a fost invitat la ceremonia cu ocazia Zilei Aviației, din Capitală, dinttr-o „eroare biroctratică” a Ministerul Apărării Naționale. În acest context, opoziția cere ministrului Adrian Țuțuianu explicații scrise, privind refuzul de a-l invita pe șeful statului la eveniment.
UPDATE 16.20: Vicepreşedintele Comisiei de Apărare deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat, joi, că ministrul Adrian Ţuţuianu datorează explicaţii scrise comisiilor parlamentare de specialitate privind refuzul MAPN de a-l invita pe preşedintele Iohannis la Ziua Aviaţiei, potrivit Mediafax.
„Foarte ciudat refuzul MApN de a-l invita astăzi pe preşedintele Iohannis, care este totuşi cel mai important reper instituţional pentru forţele armate române, la Ziua Aviaţiei. În mod normal, invitaţiile de acest gen se fac din oficiu, pe baza unui protocol rigid, testat de ani de zile. Şi sunt dublate de o procedură de confirmare. În plus, la acest nivel corespondenta ar trebui sa fie una specială, securizată, fiind greu de crezut că ea se poate pierde pe drum. Teoretic, e mai probabil sa avem de-a face cu o răfuiala politică decât cu un act de incompetenţă", a declarat vicepreşedintele Comisiei de Apărare deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, pe Facebook.
Ovidiu Raeţchi a afirmat că ministrul Adrian Ţuţuianu, datorează explicaţii scrise „mai lămuritoare" comisiilor parlamentare de specialitate. „Avem motive serioase de îngrijorare dacă Ministerul Apărării, care trebuie să funcţioneze ca un ceas in momente de criză, nu e in stare nici măcar să transmită niste plicuri. Cred că ministrul Tutuianu datorează niste explicaţii scrise mai lămuritoare şi convingătoare pentru Comisiile de Apărare din Camera şi Senat", a spus liberalul.
UPDATE 12.15: Ministerul Apărării Naționale susține că motivul pentru care președintele Iohannis nu a fost invitat la ceremonia de Ziua Aviației a fost o ”eroare birocratică”.
"Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a dispus în regim de urgență luarea măsurilor necesare eliminării disfuncționalităților de natură birocratică ce au condus la crearea acestei regretabile situații", se arată în comunicatul Ministerului Apărării, remis redacției RL.
UPDATE 11.30: Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost invitat să participe la ceremoniile de Ziua Aviaţiei din Capitală, fapt pentru care Administraţia Prezidenţială nu a trimis coroane de flori, aşa cum s-a procedat până acum, au declarat, joi, pentru Mediafax, surse oficiale.
UPDATE 10.50: Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, precizând că exemplul de devotament şi cutezanţă al militarilor reprezintă un reper pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni.
"De la înfiinţarea, în 1893, a primei aerostaţii a armatei noastre şi până în prezent, la intrarea în dotare a avionului de luptă F-16, Forţele Aeriene au parcurs un drum lung al evoluţiei, marcat de pasiune, de vocaţia pionieratului, dar şi de sacrificii. Cele două Războaie Mondiale au reprezentat probe de foc pentru Forţele Aeriene Române, care au îndeplinit sarcina apărării spaţiului aerian românesc şi a obiectivelor terestre şi navale, civile şi militare. În prezent, militarii Forţelor Aeriene participă la misiuni complexe, sub egida NATO, ONU, OSCE şi a Uniunii Europene, dovedind profesionalism şi patriotism.
Tot astăzi îi cinstim pe toţi deschizătorii de drumuri care, prin efortul lor creator, au contribuit la dezvoltarea aviaţiei şi a ştiinţei aeronautice româneşti şi mondiale – personalităţi remarcabile, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli şi Hermann Oberth. Îi sărbătorim, de asemenea, pe cei din aviaţia civilă de transport şi din cea utilitară, dar şi pe împătimiţii aviaţiei sportive, care prin activitatea lor contribuie la dezvoltarea economiei şi la promovarea sportului românesc", transmite preşedintele Klaus Iohannis.
UPDATE 10.45: "Intenția noastră este să achiziționăm în următorii patru – cinci ani, mai multe avioane performante. Avem și un program de reabilitare și aducere la zi a avioanelor penru școală și avem în plan și achiziționarea unor elicoptere de atac", a declarat ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu.
Aviatorii militari români au sărbătorit, joi, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Cu acest prilej, toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene au desfășurat ceremonii militare şi religioase. Evenimentele au fost organizate, în Capitală, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, potrivit unui comunicat de presă remis redacției RL.
Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare din dotarea Forțelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum și Iacării Acrobați.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Aviației, tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în Aviaţia Română şi în Forţele Aeriene.
"La ceas aniversar, dorim tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în Aviaţia Română şi în Forţele Aeriene multă sănătate, bucurii şi reuşite pe plan personal. La mulţi ani și Cer senin!"
De asemenea, traficul rutier este restricționat, joi, în Capitală. Astfel, joi, între 09:30 şi 11:30, vor fi impuse restricţii de circulaţie, pe Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru, Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor şi Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.
Şoferilor care vor să circule în zonă, pe timpul restricţiilor, le este recomandat să folosească rutele ocolitore Piaţa Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei; Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere.