7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta ironizează contradicțiile din Guvern, pe tema contribuțiilor sociale: Sper sincer...

Victor Ponta ironizează contradicțiile din Guvern, pe tema contribuțiilor sociale: Sper sincer ca această bulibășeală să ia sfârșit cât mai repede. Unii vor să vândă PSD ca să își rezolve dosarele penale

Fostul premier al României, Victor Ponta, a afirmat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, referindu-se la contribuțiile sociale care ar putea fi trecute în sarcina angajatului, că speră ca „această bulibășeală să ia sfârșit cât mai repede”.

„Sper sincer ca această bulibășeală să ia sfârșit cât mai repede — pentru binele tuturor angajaților și al companiilor din România e nevoie doar de stabilitate și profesionalism, plus evitarea oricăror schimbări care nu au fost bine gândite, calculate și pregătite din timp! Vrea cineva să scădem salariile cu 22% și pe urmă să spunem <<Scuze, am fost proști, am greșit, revenim la ce a fost înainte>>? Mai clar — dacă lucrurile merg bine (avem creștere economică de cinci ani, scădere șomaj, creștere a salariilor, dar și a profiturilor) lăsați-le așa și nu mai anunțați în fiecare zi altă trăsnaie", a scris Victor Ponta, vineri, într-un mesaj postat pe Facebook.

El a continuat cu un mesaj pentru PSD. „Oricâte acuzații au fost la adresa PSD (comuniști, corupți, baroni, etc) toată lumea a acceptat faptul că guvernările 2000 — 2004 și 2012 — 2015 au fost cele mai profesioniste și eficiente din '89 până acum! De ce trebuie să stricăm acum acest <<brand>>? Doar pentru că unii vor să vândă PSD ca să își rezolve propriile lor dosare penale? E păcat. Este adevărat că în ambele situații președintele PSD era și prim-ministru (Năstase și Ponta)! Poate că și acum dacă Mihai Tudose va prelua și conducerea partidului lucrurile vor reintra pe făgașul bun", a mai spus Victor Ponta.



 

Contribuțiile sociale obligatorii vor fi datorate, de la 1 ianuarie 2018, de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului, au precizat joi reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice.

`Programul de guvernare 2017 — 2020 conține un pachet de măsuri ce vizează contribuțiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeași dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere și reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului. În acest sens, sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu, vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare", a informat Ministerul de Finanțe.

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă