12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialValori crescute de arseniu şi plumb în Dunăre

Valori crescute de arseniu şi plumb în Dunăre

Analizele făcute pe probe de apă din Dunăre de către societatea de distribuţie a apei potabile în Drobeta Turnu Severin arată că există creşteri ale concentraţiilor de plumb şi arseniu, însă “valorile nu sunt de natură să îngrijoreze”. Potrivit reprezentanţilor societăţii SECOM de distribuţie a apei potabile în Drobeta Turnu Severin, care au prelevat, marţi, probe din Dunăre, de la Baziaş, analizele făcute în laboratoarele societăţii arată că s-au înregistrat creşteri de valori la arseniu şi plumb.

La arseniu, valoarea a fost de 18 micrograme/ l, faţă de o medie de 15-16 micrograme/l. Plumbul, în apele Dunării, are de obicei o concentraţie de 2 – 3 micrograme/ l, iar marţi au fost înregistrate 5 micrograme/l. Directorul societăţii SECOM, Ilie Pisoi, a declarat pentru corespondentul Mediafax că valorile înregistrate au creşteri nesemnificative, acestea fiind mai mari cu 2 – 3 micrograme/ l, maximum admis fiind de 50 micrograme/l. “Din rezultatul probelor de laborator nu sunt condiţii sa ne facem probleme. Vedem ce este mâine dimineaţă, poimâine, dar din experienţa pe care o avem, sperăm să nu fie probleme având în vedere gradul mare de diluţie din Dunăre”, a mai spus Pisoi, citat de realitatea.net.

Societatea de Distribuţie a apei potabile în Drobeta Turnu Severin are o rezervă de 25.000 de metri cubi de apă, care va fi distribuită populaţiei în cazul în care în zilele următoare se va impune furnizarea apei potabile în municipiu, care este singurul din ţară alimentat cu apă din Dunăre. Specialiştii Administraţiei Naţionale “Apele Române” (ANAR) au anunţat, marţi după-amiază, că unda de poluare provenind din accidentul ecologic din Ungaria a ajuns în tronsonul românesc al Dunării, însă nu afectează calitatea apei.

“În urma prelucrării rezultatelor analizelor de laborator, inclusiv cele de la ora 9.00 din data de 12 octombrie, poziţia oficială a specialiştilor Administraţiei Naţionale «Apele Române» este că «unda de poluare» a ajuns în tronsonul românesc al Dunării, fără a afecta calitatea apelor Dunării”, a anunţat marţi instituţia. Specialiştii ANAR continuă să monitorizeze calitatea apei prin analize şi măsurători făcute din patru în patru ore. Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, a fost de 5.800 de metri cubi pe secundă, iar PH-ul are valoarea de 7,73 (limita maximă admisă fiind de 8,5, n.r.).

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Jens Stoltenberg: „ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei

„ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă