7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialValoarea bonului de masă ar putea fi majorată până la 15 lei

Valoarea bonului de masă ar putea fi majorată până la 15 lei

 

Valoarea bonului de masă ar putea fi majorată de la nouă lei până la 15 lei, potrivit unui amendament  adoptat, marți, de deputaţii din Comisia de muncă. Săptămâna viitoare, raportul va ajunge în plen, a declarat preşedintele comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, citat de Mediafax.

„Este iniţiativa unor colegi de-ai noştri prin care se propunea posibilitatea măririi (valorii tichetului de masă-n.r.) până la 13 lei, rămânând valoarea actuală în vigoare şi doar posibilitatea angajatorului de a mări valoarea acestor tichete. A fost un amendament al doamnei Andreea Paul care a crescut valoarea la 15 lei. A fost adoptat”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon.

Andrei Solomon a afirmat că raportul ar urma să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare. „Rămâne la latitudinea angajatorului dacă poate să păstreze valoarea actuală sau să o mărească până la 15 lei”, a subliniat Adrian Solomon.

Întrebat de ce Guvernul se opune acestei măsuri, deputatul PSD a afirmat că Executivul se opune mereu unor astfel de măsuri în an electoral. „Guvernul se opune tot timpul în perioade electorale unor astfel de măsuri, dar eu sper că nu are un impact decât benefic asupra bugetului ţării pentru că aceste tichete vor fi cheltuite în comerţ, sunt purtătoare de TVA, de venituri în plus la buget”, a răspuns Solomon.

Cât priveşte impactul bugetar de până la 300 de milioane de lei, preşedintele Comisiei de muncă a susţinut că nu este vorba despre ”un impact pe bugetul consolidat al ţării, pentru că nu bugetul de stat acordă aceste tichete”. „(…) se bucură de tichete doar acele spitale care au execedent bugetar nu toate, de asemenea, regiile autonome şi toate societăţile cu capital de stat practică acest tip de stimulare a muncii şi de aceea probabil că s-a făcut acel calcul, dar el nu este un impact pe bugetul consolidat al ţării, că nu bugetul de stat acordă aceste tichete”, a spus Solomon, solicitat să comenteze impactul iniţiativei asupra bugetului de stat, estimat la 300 de milioane de lei.

Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă a fost adoptat de Senat, în data de 27.06.2016. În forma adoptată de Senat, proiectul prevedea că „“valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi”. Camera Deputaţilor este for decizional.

Cele mai citite

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...
Ultima oră
Pe aceeași temă