13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUn turist în vârstă de 19 ani a murit duminică în Parcul...

Un turist în vârstă de 19 ani a murit duminică în Parcul Naţional Domogled

Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, duminică, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, din judeţul Caraş-Severin, în timpul unei drumeţii montane, după ce a alunecat şi s-a lovit cu capul de o piatră, informează Mediafax.

Incidentul s-a petrecut duminică pe un traseu montan din Valea Bedinei, din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.

Şeful Salvamont Caraş-Severin, Valentin Balaban, a declarat că tânărul de 19 ani se afla împreună cu fratele său şi cu încă un prieten, iar la un moment dat, în timp ce urcau pe o potecă spre Cheile Bedinei, acesta a alunecat şi s-a lovit cu capul de o piatră.

„Erau trei băieţi din Lugoj, judeţul Timiş, care voiau să meargă pe Cheile Bedinei, asta fiind Valea Cernei, pe partea Munţilor Cernei. La un moment dat, tânărul de 19 ani a alunecat şi a dat cu capul de o piatră. Cu greu am reuşit să vorbim cu fratele la telefon, este semnal slab în zonă, care ne-a spus că nu are puls, nu respiră. S-au deplasat trei salvamontişti şi trei persoane de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, n-am mai putut face nimic pentru el. L-am coborât, fiind predat celor de la IML, poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului”, a afirmat Valentin Balaban.

Potrivit şefului Salvamont Caraş-Severin, în zonele turistice din judeţ este o problemă în ceea ce priveşte semnalul. Astfel, în zone precum Cheile Caraşului, Cheile Nerei sau Valea Cernei, semnalul este aproape inexistent.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă