10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialUn român a fost răpit în Burkina Faso! MAE a activat celula...

Un român a fost răpit în Burkina Faso! MAE a activat celula de criză

Un agent de securitate român angajat al unei societăți miniere a omului de afaceri Frank Timiș a fost răpit în Burkina Faso de indivizi înarmați, relatează agenția Reuters, citata de Agerpres.

Incidentul s-a produs sâmbătă în nordul acestei țări, în apropierea frontierei cu statul Mali, la o mină de mangan deținută de compania Pan African Minerals, subsidiară a Frank Timiș Corporation.

Citește și: Burkina Faso: Autorităţile vor să intre în Mali şi Niger pentru a-l căuta pe românul răpit

‘Una dintre patrulele noastre a fost atacată’ și ‘românul care conducea patrula a fost răpit’, a declarat directorul societății Pan African Minerals, precizând de asemenea că un jandarm este grav rănit, iar șoferul este rănit la un picior.

Potrivit unei surse de securitate locale, atacul a fost condus de cinci persoane înarmate, care, după ce l-au răpit pe agentul de securitate român, s-au îndreptat către granița cu Mali. 

MAE a activat celula de criză

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) s-a autosesizat în privința răpirii unui român în statul african Burkina Faso, activând o celulă de criză, precizează un comunicat al Direcției Purtător de Cuvânt și Comunicare din MAE remis sâmbătă AGERPRES.

“Imediat ce informațiile au fost cunoscute de autoritățile române, ministrul Afacerilor Externe a activat celula de criză, care s-a reunit deja în vederea analizării tuturor informațiilor și pentru adoptarea măsurilor specifice. Au fost trimise instrucțiuni către toate misiunile diplomatice din zonă. Instituțiile care fac parte din celula de criză sunt în contact permanent”, se arată în comunicatul MAE. 

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă