6.8 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSpecialMaiorul Ciprian Sabin Mareş din cadrul SRI, acuzat de trafic de droguri,...

Maiorul Ciprian Sabin Mareş din cadrul SRI, acuzat de trafic de droguri, a fost arestat preventiv

UPDATE 20.00: Ciprian Sabin Mareş, şeful Departamentului Antidrog din Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, reţinut de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri, a fost arestat preventiv, vineri. Magistraţii arădeni au emis mandat de arestare şi pe numele celui de-al doilea bărbat reţinut în acest dosar.

Tribunalul Arad a emis, vineri, seară, mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele maiorului SRI Ciprian Sorin Mareş. De asemenea, a fost arestat preventiv şi Eduard Pălincaş, reţinut şi el de către procurorii DIICOT, potrivit News.ro.


Un maior din cadrul Serviciului Român de Informaţii a fost reţinut de procurorii DIICOT, alături de o altă persoană, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc. Potrivit procurorilor, ofiţerul SRI este suspectat că ar fi deţinut şi vândut droguri de mare risc, inclusiv cocaină, se arată într-un comunicat de presă DIICOT.

Procurorii de la Biroul Teritorial Arad au dispus, vineri, reţinerea pentru 24 de ore a unui maior în cadrul Serviciului Român de Informaţii – Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată şi a unei alte persoane (P.E.), tot pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada 11 – 16 august, la date diferite, maiorul SRI, Ciprian Sabin Mareş, ar fi vândut în două rânduri droguri de risc (100 de grame de cannabis), respectiv de mare risc (6 grame de cocaină), cu sumele de 2.050 de lei, respectiv 600 de euro (din care a primit 300 de euro).

De asemenea, joi, orele 19.45-20.50, ofiţerul de la Serviciul Judeţean de Informaţii Arad ar fi vândut droguri de risc (100 de grame de cannabis), cu suma de 400 euro şi 200 lei, respectiv ar fi deținut droguri de risc (250 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în imobilul său situat în municipiul  Arad, el fiind prins în urma unui flagrant şi a percheziţiei domiciliare.

Cea de a doua persoană reţinută în acest dosar este acuzată de procurorii DIICOT că vineri dimineaţă, între orele 01.00-02.00, ar fi vândut droguri de risc (300 de grame de cannabis), cu suma de 6.000 de lei, respectiv a deţinut droguri de risc (100 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în autoturismul său, fiind prins în flagrant de către anchetatori.

Vineri, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad, împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au făcut patru percheziţii în judeţul Arad, una dintre percheziţii fiind la sediul unei instituţii publice, afaugă DIICOT într-un comunicat de presă.

Cele mai citite

150 de tineri pot face internship la Guvern

Programul Oficial de Internship al Guvernului României va continua și în acest an, 150 de stagiari având șansa de a activa în instituțiile administrației...

Descoperă covoraşele profesionale moderne şi eficiente pentru dotarea spaţiului tău!

De amenajarea unui spaţiu şi de tipul de design interior şi exterior pentru care se optează, depinde impactul pe care imaginea de ansamblu îl...

Cum îți poate afecta corpul o alimentație nesănătoasă?

Alimentația este extrem de importantă pentru ca organismul nostru să funcționeze la capacități maxime. O dietă bogată în substanțe nutritive ne va ajuta să...
Ultima oră
Pe aceeași temă