15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUn camion al militarilor americani a lovit un autoturism la Sibiu

Un camion al militarilor americani a lovit un autoturism la Sibiu

Un camion al militarilor americani care participă la exercițiile NATO din România a ciocnit un autoturism, la Sibiu, infornează site-ul Știri de Sibiu.

Accidentul s-a produs miercuri într-un sens giratoriu din centrul orașului. Circulația în zonă a fost afectată timp de câteva zeci de minute.

Se pare că militarii străini au fost cei care nu au acordat prioritate in sensul giratoriu.

”Camionul circula dinspre Calea Dumbrăvii, a intrat în sensul giratoriu situat la intersecția cu Bulevardul  Vasile Milea și nu a acordat prioritate masinii care circula regulamentar. Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Poliția Rutieră a intervenit la locul accidentului pentru degajarea traficului iar incidentul a fost soluționat pe cale amiabilă, potrivit legii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă