Tudorel Toader: Anchetarea procurorilor care au făcut dosarul OUG 13 este "o consecinţă mai mult decât firească"

de Mihai Diac , 12 septembrie 2017 - stire actualizata la ora 08:30, 13 septembrie 2017
Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că acţiunea disciplinară demarată de Inspecţia Judiciară împotriva celor trei procurori, care au anchetat modul de adoptare a OUG 13, reprezintă "o consecinţă mai mult decât firească", informează, marți, Mediafax.

Referindu-se la propunerea din proiectul de modificare a legilor Justiţiei, privind trecerea Inspecţiei Judiciare de la CSM la Ministerul Justiţiei, Toader a vorbit despre conflictul existent între CSM şi Inspecţia Judiciară şi existenţa unei "incompatibilităţi între funcţii". "Ştiţi că unii altora îşi fac reclamaţii, că se anchetează unii pe alţii?", a declarat Toader, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

"Ordonanţa 13 a intrat în percepţia publică dintr-o anumită perspectivă, dar conţinutul şi perspectiva de adoptare au fost evaluate de către CCR. Eram în prima zi ca ministru când am susţinut în faţa Curţii excepţia ridicată, pe care Curtea a admis-o, constatând un conflict juridfic de natură constituţională între puteri pentru că de bună seamă pentru oricine e faptul că un procuror cu deplin respect faţă de funcţie nu poate să ancheteze nici oportunitatea, nici constituţionalitatea adoptării unui act normativ pentru că avem o lege 24/2000 cu multe modificări, care ne descrie tehnica legislativă care lasă libertatea decidentului în aprecierea oportunităţii", a declarat Tudorel Toader.

"Vedem trei procurori sunt la rândul lor anchetaţi. O consecinţă mai mult decât firească pentru că nu îmi închipui că un procuror din România să nu ştie că el e în paradigma înfăptuirii şi aplicării normei şi nu în paradigma adoptării unui act normativ", a mai spus ministrul Justiţiei.

Comentarii

  • Daca ar avea un dram de bun simt,

    23 septembrie 2017 7:27

    dar nu are, "stimatul" domn ar cere sa fie pedepsiti cei care au emis OUG 13, spre indignarea oricarui om cinstit si cu discernamant, din tara asta si nu numai! Uite ca si Martin Schultz a considerat ca OUG 13 a fost o por carie! OUG 13 a fost neconstitutionala, iar domnul TT nici nu clipeste la acest aspect, ca sa nu isi supere stapanii!

    raspunde comentariului
  • parere

    14 septembrie 2017 15:33

    Toader -un ministru cumparat de mafioti !

    raspunde comentariului
  • Nikos

    13 septembrie 2017 14:29

    Oare procurorii în frunte cu Luluta au citit Constituția? Ca dacă o citeau vedeau cz Art 109 zice ca Guvernul poate fi anchetat doar dacă este reclamat de Președinte sau Parlament. Cum reclamația a fost făcută de tuterul lui Macovei, nu ar fi trebuit sa demareze ancheta. Acum. Luluta și cei trei procurori trebuie judecați și datI afară. Nu dim magistratura cz nu sunt magistrați. Pur și suplu dați afară. Și băgați acolo unde le e locul.

    raspunde comentariului
    • Nu mor caii cand vor cainii!

      23 septembrie 2017 7:28

      Asta este, Nikos!

      raspunde comentariului
    • AXXXX

      19 septembrie 2017 22:48

      Nikos - MAi pe scurt - art.109 din Constitutie e valabil doar in cazul in care, dupa inceperea anchetarii faptei...s-ar continua ancheta impotriva unui membru al Guvernului .....dar pana atunci nu avem treaba cu 109.....ca, asa cum veti descoperi, procurorul e obligat sa inceapa anchetarea DOAR a faptei !!! - indiferent ca autorul infractiunii e indicat sau nu......De moment ce se acheteaza doar fapta si nu persoana - invocarea lui 109 din Constitutie nu isi are sensul.....pentru ca inca nu stim daca vom pune sau nu sub acuzare pe cineva.care are sau nu calitatea de membru al Guvernului...............Si - nu am auzit....nu reiese de nicaieri ca vreun membru a fost pus sub acuzare....sau macar sau anchetat. .....Poate stiti dvs. mai multe....daca stiti - suneti-ne si noua ...asa cum ne-ati zis de art. 109 din Constitutie.....

      raspunde comentariului
    • AXXXX

      19 septembrie 2017 22:38

      Nikos .....Oare de unde ai dedus ca cei 3 procurori au pus sub acuzare un membru al Guvernului ??? Ai avut acces la dosar ?? - Ma indoiesc...... Iar ,,reclamatia" a fost un ,,denunt".....care semnala posibile infractiuni ,,in legatura" cu adoptarea OUG 13 !! DEci REpet ,, IN LEGATURA" !! Dvs. stiti daca si care membru al Guvernului a fost pus sub acuzare ??? Eu am auzit ....Infractiunea legata de adoptare putea fi savarsita de alte persoane din aparatul administrativ al Guvernuluii !! Or, asa cum bine ati citit in Constitutie acestia pot fi anchetati fara aprobari speciale......Iar daca veti citi in Codul de Procedura PEnala, veti vedea ca procurorii sunt OBLIGATI sa inceapa urmarirea penala ancheta chiar daca autorul e necunoscut !!!! PRin urmare.....DACA autorul e necunoscut.....nu e aplicabil Art. 109 !! - nu-i asa ??? Ca daca incepem urmarirea in rem in vederea faptei fara a acuza vreo persoana , fiindca chiar legea cere ca urmarirea sa se inceapa cu privire la fapta si nu la persoana !! chiar daca denuntul ar indica o asemenea persoana !!! Deci - nu va ambalati prea tare cu lecturarea unui singur articol.....care, dupa cum vedeti poate sa nu fie incident ....Cititi si noul cod de procedura penala.....si .....cititii opinia separata a judecatoarei CCR Livia Stanciu, fosta presedinta ICCJ ,din decizia CCR de sesizata cu conflictul puterilor din stat....

      raspunde comentariului
  • Impostorii firescului

    13 septembrie 2017 7:55

    Au ajuns demni de toata josnicia daca si Martin Schulz spune ca ar fi protestat impotriva ordonantei 13.

    raspunde comentariului
  • Alex

    13 septembrie 2017 3:10

    Toader are dreptate.Argumentele sale sunt corecte.

    raspunde comentariului
    • AXXXX

      19 septembrie 2017 22:21

      Care argumente ?? Ca procuroriii nu controleaza oportunitatea.....? Dar acei procurori au inceput urmarirea penala conform legii - in urma unui DENUNT !!In cazul in care nu aveti studiii juridice, va informez ca daca procurorii sunt sesizati prin denuntplangere ce indeplineste conditiile legii sunt OBLIGATI conform legii sa inceapa ancheta !!!Faptul ca ministru va vinde gogosi....e treaba lui....Dvs. insa va hazardati mult in a accepta asa-zisele ,,argumente". CE dovezi sunt...si de unde reiese ca procurorii au anchetat ,,oportunitatea " ??? Ei au inceput urmarirea ....in urma unui denunt....asa cum ar fi inceput si daca cineva declara in mod neadevarat ca i s-a furat ceva !!! In ambele cazuri se incepe ancheta !! Nu are nicio legatura cu verificarea oportunitatii !!! Ca sa va convingeti - cititi opinia separata a fostului presedinte al ICCJ , dna Livia Stanciu, care a explicat pe larg erorile din decizia CCR.....

      raspunde comentariului
  • Alex

    13 septembrie 2017 3:10

    Toader are dreptate.Argumentele sale sunt corecte.

    raspunde comentariului
    • Toader NU ARE DREPTATE!

      23 septembrie 2017 7:33

      Citeste argumentele judecatoarei Livia Stanciu, logice, clare! TT doar face sluj in fata celor doi sefi ai parlamentului si se straduieste sa scape coruptii de rigorile legii!

      raspunde comentariului
  • Sorin

    13 septembrie 2017 0:01

    Bolsevicul Toader se crede tot pe vremurile lui Petru Groza si Dej. Alo tovarase bolsevic, a murit de mult tatuca al vostru iar daca iesim in strada nu mai prindeti elicopterul de Moscova, nici de Brazilia.

    raspunde comentariului
    • Franjo Glavina PSD ALDE CRIMINALII CARE VOR DISTRUGEREA ROMANIEI

      13 septembrie 2017 0:13

      IN OCTOMBRIE VOMELE DE BALEGA ROSIE PSD ALDE ISI VOR FACE BAGAJELE PT JILAVA. DUPA CE VOR TRAGE IN NOI NOI STRADA II VOM SPULBERA. LEGAL.

      raspunde comentariului
    • Franjo Glavina PSD ALDE CRIMINALII CARE VOR DISTRUGEREA ROMANIEI

      13 septembrie 2017 0:12

      IN OCTOMBRIE VOMELE DE BALEGA ROSIE PSD ALDE ISI VOR FACE BAGAJELE PT JILAVA. DUPA CE VOR TRAGE IN NOI NOI STRADA II VOM SPULBERA. LEGAL.

      raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design