Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ar trebui să apeleze pentru deszăpezirea trotuarelor şi a străzilor secundare la asistaţii social, "votanţii cu sânge albaştru ai PSD", nu la sportivi, jandarmi sau deţinuţi.
"Dar asistații social? Doamna Primar General Gabriela Firea a apelat la cîțiva pușcăriași, jandarmi, sportivi și militari pentru deszăpezirea trotuarelor și a străzilor secundare. În regulă. Dar oare de ce nu apelează Doamna Firea la miile de asistați sociali pe care primăriile de sector îi miluiesc lunar cu alimente și sume de la bugetul statului? Sau aceștia sunt votanții cu sânge albastru ai PSD care nu trebuie deranjați? Oricum, deszăpezirea trotuarelor și a străzilor secundare doar dând din gură nu se poate. Trebuie dat și din lopată", a scris preşedintele PMP pe Facebook.