13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu, despre motivul pierderii alegerilor prezidențiale de către Geoană: A pierdut...

Traian Băsescu, despre motivul pierderii alegerilor prezidențiale de către Geoană: A pierdut alegerile nu doar de prost​. În străinătate s-a putut vota mai mult decât credea Hrebenciuc

Șeful PMP, Traian Băsescu, a declarat că, în 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, la Ambasada de la Paris, au votat 3.785 de persoane în 14 ore, ceea ce înseamnă 270 de voturi pe oră, astfel fiind contrazise afirmațiile lui Viorel Hrebenciuc de la Comisia parlamentară de anchetă, potrivit Agerpres.

"Ieri, am avut explicația totală și de ce a pierdut Geoană alegerile. Nu numai de prost, dar a avut și un staff îndoielnic. Hrebenciuc spunea că, după calculele lui, la o secție de votare din străinătate nu pot vota mai mult de 1.050 de persoane. Sigur, teoria asta este susținută și de cea mai competentă dintre morse, Chirieac, alt dezinformator. Vreau să vă dau cifrele, ca să discutăm pe ceea ce este înregistrat la Biroul Electoral Central.

În 2007, la secția de la Ambasada României la Paris, la referendum, ambasador Sabin Pop, deci în niciun caz vreun PD-ist, au votat 3.447 de persoane în 12 ore. Votul a fost deschis 12 ore. Asta înseamnă o medie de 287 de votanți pe oră. Minciuna lui Hrebenciuc că erau două ștampile — minte sau nu a știut și asta explică în plus de ce a pierdut Geoană. La Ambasada de la Paris, au fost tot timpul cinci cabine și cinci ștampile de vot. În 2009, în turul doi, la 14 ore program de vot, deci cu două ore mai mult decât în 2007, au votat 3.785 de persoane, ceea ce înseamnă 270 de voturi pe oră, deci mai puțin decât în 2007.

În 2014, tot la Ambasada de la Paris, ambasador Bogdan Mazuru, în 2009 a fost Baconschi, au votat tot în cinci cabine cu cinci ștampile 4.150 de persoane, ceea ce înseamnă 296 de persoane la fiecare oră. Nu știu de unde o scoate 'morsa competentă' că ar fi fost un vot la 15 secunde, nu, este un vot la 1 minut, iar Hrebenciuc a afimat că într-o secție de votare la Ambasada de la Paris sau în străinătate erau două ștampile. E altă minciună. Erau cinci și cinci cabine de vot", a spus Băsescu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că este convins că Viorel Hrebenciuc nu minte, dar "ne arată cât de nepregătiți au fost să gestioneze campania electorală" și este o explicație în plus de ce a pierdut Mircea Geoană și în străinătate, și acasă.

"Acasă a pierdut că s-a dus la Vântu, iar în străinătate s-a putut vota mult mai mult decât credea Hrebenciuc. Declarațiile pe propria răspundere se dădeau când oamenii erau la coadă, ei intrau în secția de votare cu declarația completată, nu le lua nimic în plus să completeze în secția de vot", a menționat el.

Întrebat de unde știa la ora 20,00 rezultatele alegerilor, așa cum a afirmat Dan Andronic, Băsescu a spus că din exit-poll și estimări.

"La ora 19,00, toate partidele aveau exit-poll-uri. Toți știu foarte bine ceea ce știam și eu că cei care fac exit-poll pentru Antenă și pentru Realitatea vor falsifica cu circa un procent jumate, două procente, în favoarea lui Geoană exit-poll-urile. Eu am vorbit la 20,00 și câteva minute, i-am dat informația lui Dan Andronic prin telefon, erau rezultatele CSOP din țară la care se adăugase estimarea noastră asupra scorului din străinătate. Noi am mizat că în străinătate vor vota circa 150.000 de persoane din care 75% pentru mine. S-a probat că au votat 78,5%. Exit-poll-ul CSOP s-a dovedit a fi real", a mai spus Băsescu.

Acesta a arătat că încă nu a fost chemat la Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile din 2009, dar că se va duce cu două condiții: audierea să fie publică și să se facă după ce membrii acestui for adună rezultatul de pe toate procesele verbale din toate secțiile de votare.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă