Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Torționarul Alexandru Vişinescu ar putea scăpa de închisoare

Curtea de Apel Bucureşti judecă, vineri, cererea formulată de torționarul Alexandru Vișinescu privind întreruperea executării pedepsei pe motive medicale. El a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

Share

Roxana Petre 0 comentarii

Actualizat: 22.09.2017 - 09:21

 

Curtea de Apel Bucureşti judecă, vineri, cererea formulată de torționarul Alexandru Vișinescu privind întreruperea executării pedepsei pe motive medicale. El a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii, informează News.ro.

Primul termen în acest caz a fost în 18 august, însă instanţa a decis ca Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, să facă o expertiză medicală şi să stabilească dacă Vişinescu poate fi tratat în reţeaua medicală a sistemului penitenciar. La acel termen Vişinescu nu a fost prezent în sala de judecată.

Avocatul său a depus dosarul medical al clientului său, după care judecătorul a pus în discuţie efectuarea unei expertize medico legale care să precizeze dacă Vişinescu suferă de o boală care nu poate fi tratată în regim de detenţie. Apărătorul acestuia a declarat că este de acord cu această expertiză şi a mai precizat că în acest moment, fostul comandant de penitenciar are nevoie de însoţitor permanent.

 

Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost condamnat definitiv, în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare în dosarul în care a fost găsit vinovat de crime împotriva umanităţii, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul inculpat care a fost condamnat pentru fapte comise cu peste 50 de ani în urmă.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Vişinescu că, în perioada 1956-1963, când a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, ar fi luat măsuri de persecutare a deţinuţilor politici încarceraţi. Anchetatorii au identificat 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu. Doisprezece deţinuţi politici au murit în perioada în care penitenciarul a fost condus de Vişinescu.

Deţinuţii ar fi fost torturaţi fizic şi psihic, nu primeau medicamente şi îngrijire medicală, iar regimul impus de Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung. Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...