12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPublicația britanică The Telegraph, despre cazul omului de afaceri Alexander Adamescu: ”Un...

Publicația britanică The Telegraph, despre cazul omului de afaceri Alexander Adamescu: ”Un mandat european de arestare pe numele unui rezident britanic nevinovat”

Cotidianul The Telegraph scrie, marți, despre cazul omului de afaceri Alexander Adamescu, despre care apreciază că ”evidențiază serioase lacune ale sistemului judiciar britanic, iar acestea pot fi exploatate de unii politicieni străini lipsiți de scrupule”.

Astfel, reprezentanți ai Parlamentului și ai sistemului judiciar din Marea Britanie au cerut reforme urgente în chestiunea controversatului sistem al mandatului european de arestare. Aceste cereri au survenit după apariția unor suspiciuni conform cărora anumiți “oficiali corupți” din afara Marii Britanii ar folosi sistemul mandatului european pentru a crea probleme unui “rezident britanic nevinovat”, scrie jurnalistul Patrick Sawer, de la The Telegraph.

Cazul concret avut în vedere este cel al lui Alexander Adamescu, un om de afaceri născut în Germania, care locuiește la Londra și care ar putea fi extrădat în România pentru a răspunde unor acuzații de corupție. Cazul acestuia evidențiază serioase lacune ale sistemului judiciar britanic, iar acestea pot fi exploatate de unii politicieni străini lipsiți de scrupule.

Alexander Adamescu (38 de ani) a fost arestat în luna iunie și a stat două nopți la închisoare, după care a fost eliberat pe cauțiune în așteptarea unei audieri care va avea loc anul viitor. Autoritățile din România i-au cerut extrădarea pentru a fi audiat într-un dosar amplu, în care este implicat în primul rând tatăl lui, Dan Adamescu, acesta fiind om de afaceri și proprietar al ziarului de opoziție “România Liberă”.

Dar susținătorii lui Alexander Adamescu avertizează că dosarul în care sunt implicați cei doi ar fi “fabricat” drept represalii la atitudinea lor critică față de autoritățile din România.

Alexander Adamescu susține că autoritățile din România au confiscat de la tatăl lui bunuri în valoare de 500 de milioane de euro, inclusiv două centre comerciale în București și în Brașov, precum și Hotelul Intercontinental din București.

Un raport întocmit de un expert de prim rang din serviciile britanice de informații semnealează că “există anumite suspiciuni conform cărora Alexander Adamescu este urmărit din cauza tatălui său, iar această campanie vizează distrugerea averii familiei Adamescu și a influenței lor”.

Criticii din Marea Britanie ai sistemului mandatului european de arestare suțin că, în prezent, acesta poate fi folosit de regimuri lipsite de scrupule, din întreaga lume, pentru a forța autoritățile britanice să execute anumite “treburi murdare”.

Chiar Alexander Adamescu a declarat acest lucru jurnaliștilor britanici, imediat după ce a fost arestat, în luna iunie: “Poliția britanică a fost obligată să facă o treabă murdară, la cererea autorităților române. România mă acuză că aș fi implicat într-un dosar de corupție, dar fără nicio probă credibilă”.

Ulterior, el i-a trimis chiar o scrisoare șefei guvernului de la Londra, Theresa May, în care îi solicită să insiste pe lângă autoritățile române să retragă cererea de extrădare. Dar cabinetul premierului nu i-a răspuns nimic, deocamdată, lui Alexander Adamescu, notează jurnaliștii britanici.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă