10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCe spune Teodor Baconschi despre baza de la Deveselu

Ce spune Teodor Baconschi despre baza de la Deveselu

Fostul ministru de Externe al României, Teodor Baconschi, a făcut, vineri seara, o declarație interesantă legată de elementele scutului american antirachetă care vor fi instalate la Deveselu.

“Nu poți să-i păcălești pe ruși că Deveselu are numai o funcție defensivă, ca o poezie pe care o tot recităm”, a spus Baconschi într-o emisiune a postului B1 Tv.

În acest mod, fostul șef al diplomației române a lăsat să se înțeleagă că elementele de la Deveselu (județul Olt) ale scutului american antirachetă vor avea și un rol ofensiv, nu doar defensiv.

După terminarea emisiunii de la B1 Tv, Teodor Baconschi a făcut o precizare pe contul său de Facebook în care susține că declarația sa nu trebuie scoasă din context.

“România Liberă a scos din context ce am spus: am spus că nu putem reduce reacția la Federația Rusă la repetarea poeziei că ”Deveselu are o funcție defensivă”. Rog ziarul, dacă e serios, să prezinte întregul context al declarației”, a scris fostul ministru de externe pe rețeaua de socializare.

Ideea că scutul antirachetă are doar un rol defensiv este repetată în mod constant atât de autoritățile SUA, cât și de partenerii europeni din NATO, inclusiv de reprezentanții oficiali ai României.

În schimb, Kremlinul a acuzat în repetate rânduri Statele Unite că își instalează elementele scutului antirachetă prea aproape de granițele Rusiei. Din acest motiv, Rusia se consideră îndreptățită să riposteze, inclusiv militar, împotriva țărilor care vor găzdui elemente ale scutului antirachetă.

Citește și:  Rusia reia avertismentul. Țările din Europa care vor găzdui sisteme antirachetă vor fi ŢINTE PRIORITARE

Teodor Baconschi a fost ministru de Externe între anii 2009 – 2012, în guvernul Boc. Anterior, Baconschi fusese ambasador al României în Portugalia, în Franța și la Vatican.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă