15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSUA a aprobat extrădarea lui Necolaiciuc

SUA a aprobat extrădarea lui Necolaiciuc

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii a anunţat, miercuri, aprobarea extrădării către România a lui Mihai Necolaiciuc, ca urmare a solicitărilor transmise autorităţilor SUA în februarie 2008 şi septembrie 2009, informează Ministerul Justiţiei, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în legătură cu Necolaiciuc au fost înaintate autorităţilor americane trei cereri de extrădare, ultima dintre acestea fiind comunicată, pe cale diplomatică, Departamentului de Justiţie al SUA la data de 31 ianuarie 2011 şi urmează a fi examinată de către autorităţile americane.

La începutul anului trecut, magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au decis citarea fostului director al CFR Mihai Necolaiciuc în Statele Unite ale Americii printr-o copie a rechizitoriului prin care acesta a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Mihai Necolaiciuc a fost arestat în vederea deportării pentru încălcarea legilor emigrării la 17 iunie 2009 şi arestat provizoriu în vederea extrădării pe 23 iunie 2009.

Ministerul Justiţiei preciza că, în cazul în care instanţa districtuală a statului Florida va admite cererea de extrădare, Mihai Necolaiciuc are dreptul să exercite căile de atac prevăzute de legea americană.

Procurorii DNA au dispus, pe 1 februarie 2008, trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, directorul general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române în perioada iulie 2000 – octombrie 2003, şi a celor nouă complici ai săi pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de abuz în serviciu şi a trei infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane euro.

Cei nouă complici sunt persoane din fosta conducere a CN CFR sau şefi de servicii – Misir Mihail Gabriel, Olăeru Viorica, Vlăduţ Ilie, Vlăduţ Dragoş Vasile, Matei Maria Ana, Costea Octavian, Ţolea Adrian, precum şi administratori ai unor firme – Iliuşcă Marius şi Nicula Ovidiu Lucian.

Deoarece inculpatul Mihai Necolaiciuc s-a sustras urmăririi penale pe tot parcursul acesteia, pe 16 martie 2007, Judecătoria sectorului 1 a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, fiind emise, totodată, mandatul european de arestare şi mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării.

Cele mai citite

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă