11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialStudiu: Șoferii au o greutate cu patru kilograme mai mare decât bicicliștii

Studiu: Șoferii au o greutate cu patru kilograme mai mare decât bicicliștii

Conducătorii auto au, în medie, o greutate cu patru kilograme mai mare decât persoanele care folosesc bicicleta, arată un studiu  finanțat de Uniunea Europeană (UE), citat de agenția DPA, informează Agerpres.

Cercetătorii de la Physical Activity Through Sustainable Transport Approaches (PASTA) au realizat sondaje în șapte orașe europene și au cules date de la 11.000 de voluntari care au oferit informații privind înălțimea și greutatea lor, mijloacele de transport pe care le utilizează și perioada pe care o petrec zilnic în trafic.

Rezultatele studiului au mai luat în calcul factori precum vârsta, nivelul de educație, venitul, modul de petrecere a timpului liber și dacă persoanele respective fumează sau consumă alcool, a declarat un reprezentant al PASTA pentru sursa citată.

„Oamenii care nu fac mișcare fizică au un risc mai mare de a dezvolta boli cronice precum cancer, atacuri cerebrale și de inimă, dar și de a deveni supraponderali”, spune Adrian Davis, membru consultant al PASTA. ”A fi mai activ te poate face mai sănătos, te ajută să economisești bani și să-ți îmbunătățești viața”, a adăugat el. ”În loc să mergi la sală, de exemplu, gândește-te să iei bicicleta până la muncă”.

PASTA, organism fondat de Uniunea Europeană, caută să încurajeze mersul pe jos și cu bicicleta și să integreze activitatea fizică în viața de zi cu zi. Printre partenerii săi se numără mai multe centre europene și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă