15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Sindicaliști din Penitenciare: Suntem 12.000 de oameni care am rămas cu...

VIDEO. Sindicaliști din Penitenciare: Suntem 12.000 de oameni care am rămas cu salariile nemajorate. Sistemul penitenciar este în colaps, să vină să-l păzească jandarmii, Tudorel Toader, Dragnea și cine mai vrea. Ministrul spune că va schimba directorii din patru în patru ani

UPDATE 14,55: Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat marți că, joi cel târziu, va avea, împreună cu liderii sindicali din Administrația Națională a Penitenciarelor, o întâlnire cu premierul Mihai Tudose pentru a discuta despre majorările salariale cu 10 sau 15%.

"Unul din punctele cele mai sensibile pentru care dânșii și-au exprimat preocuparea — majorarea salariului cu cei 10 sau 15%, cum s-a majorat pentru ceilalți din sistemul de apărare și ordine publică. (…) Miercuri sau cel târziu joi vom avea o întrevedere, eu cu doi — trei dintre reprezentanții liderilor de sindicat cu primul ministru, probabil și cu ministrul Finanțelor, și am ferma convingere a faptului că vom găsi soluții legale și resursele financiare pentru ca în mod corelativ să beneficieze și dânșii de majorare, așa cum beneficiază toți ceilalți care fac parte din aceeași categorie de ordine, liniște publică, siguranță națională", a declarat, marți, Tudorel Toader.

El a precizat că o altă problemă discutată a fost și posibilitatea valorificării produselor create de deținuți în penitenciare.

"O altă problemă pe care am discutat-o și am convenit-o se referă la posibilitatea valorificării produselor pe care deținuții le creează, le lucrează, le execută în penitenciare. Sunt între dânșii care au reale calități, abilități artistice, lucrative, de manufactură și pe care cu ani în urmă aveau posibilitatea să le vândă. Am fost la Penitenciarul Jilava acum două săptămâni, am văzut oameni care au un simț artistic deosebit, care creează, dar nu le pot vinde, valorifica, deși cu ani în urmă erau vândute, se obțineau sume de bani. Dar ideea nu este doar a banilor câștigați, chiar dacă ei primesc o cotă parte din valoare produsului vândut, ideea este componenta aceasta de reintegrare socială, de valorificare a actului de realizare artistică pe care dânșii îl realizează", a explicat Toader după întâlnirea avută cu liderii sindicali din Administrația Națională a Penitenciarelor.


UPDATE 13,10: Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat după negocieri că toți directorii și directorii adjuncți din penitenciare vor avea de acum înainte mandate de câte patru ani.

Până acum, mandatele tuturor funcțiilor de conducere erau pe perioadă nedeterminată, a precizat ministrul.


UPDATE 11,20: Întrucât salariații din Administrația Penitenciarelor refuză să mai execute ore suplimentare, colegi ai lor aflați în concediu de odihnă au fost rechemați la serviciu, a anunțat marți Ștefan Teoroc, liderul sindical din Penitenciare.

Pe de altă parte, acesta a dezvăluit că unele posturi de pază, din zonele cu regim semideschis, sunt asigurate de deținuți, întrucât nu există destui gardieni.

La Jilava, din 15 posturi de pază, șapte sunt asigurate cu deținuți, care evident nu au arme, au fluiere",  a spus liderul sindical.


Liderul sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Ștefan Teoroc, a declarat, marți dimineață. că această categorie de angajați este singura din sistemul de ordine publică rămasă cu salariile nemajorate.

La polițiști s-au mărit cu zece la sută, la angajații civili cu 15 la sută. Am rămas 12.000 de fraieri cu salariile nemajorate", a spus Ștefan Teoroc, înainte să intre la negocierile programate marți cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Potrivit liderului sindical, angajații din Penitenciare presteaza anual circa un milion de ore suplimentare, fără de care sistemul de penitenciare nu ar putea funcționa. În acest moment, gardienii din închisori nu vor să mai presteze aceste ore suplimentare.

"Sistemul penitenciar este în colaps. Să vină să-l păzească jandarmii, Tudorel Toader, Dragnea și cine mai vrea", a spus liderul sindical.

Pe de altă parte, Teoroc a semnalat că, în cazul parlamentarilor, pensiile se calculează în funcțiile de salariul brut, în timp ce pensiile militarilor, inclusiv ale oamenilor din sistemul de penitenciare, se indexează doar în raport cu rata inflației. Aceste prevederi sunt incluse în Ordonanțele de Urgență emise vineri de Guvern, care se vor discuta în Parlament în sesiunea extraordinară care începe marți.

Un alt lider sindical a declarat că ieri (luni), un angajat de la Penitenciarul Poarta Albă l-a anunțat că refuză să mai lucreze, pentru că era de serviciu singur, pe o secție cu 400 de deținuți, în regim semideschis.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă